”Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale”, de Jasmin Lee Cori

 

În 2021, la editura Trei, în colecția Psihologie Practică, a apărut volumul ”Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale”, de Jasmin Lee Cori. Cartea este structurată în trei părți: PARTEA I: DE CE AVEM NEVOIE DIN PARTEA MAMEI; PARTEA A - II-A: CÂND MATERNAJUL DĂ GREȘ; PARTEA A III-A: VINDECAREA RĂNILOR LĂSATE DE MATERNAJUL INSUFICIENT.

 

Cercetările au identificat două tipare de răspuns la bebelușii ale căror mame sunt absente emoțional. Unul este cel de a lua distanță față de mamă, evitând contactul cu ea pentru a menține o stare mai plăcută. Nu este de mirare faptul că acești copii ale cărora mame oferă foarte puține expresii afective, adesea dezvoltă un atașament autosuficient. Pur și simplu este foarte dureros să ne atașăm de cineva care nu este în mod real cu noi. Celălalt tipar este cel în care copilul ajunge să facă eforturi extraordinare pentru a-și cuceri mama, pentru a o atrage- pentru a-i fi un antidepresiv și pentru a o determina astfel să îi răspundă. Acesta nu este nicidecum un rol adecvat pentru un bebeluș.

Pentru un bebeluș, cea mai dureroasă experiență pare să fie incapacitatea de a obține atenția mamei. Aceasta pare să fie chiar mai dificil de tolerat decât maltratarea. Mama este, dincolo de toate, puntea de legătură a bebelușului cu lumea și cea mai mare speranță atunci când vine vorba de satisfacerea nevoilor (în cazul în care mama este figura primară de îngrijire).

În special înaintea anilor 1970, majoritatea femeilor nu-și puteau imagina că există și opțiunea de a nu fi mame. Cursul vieții unei femei includea inevitabil căsătoria și întemeierea unei familii, fie că aceasta era înclinația naturală a femeii,  fie nu. Rezultatul acestei mentalități ( atunci și acum) este faptul că femei nepregătite pentru acest rol devin mame. Ele sunt ”mame fără voie”. Acestea s-ar fi simțit mai confortabil făcând altceva, poate construindu-și o carieră sau activând în diverse domenii artistice. Creșterea copiilor pur și simplu nu este chemarea lor.

Un element esențial care lipsește aproape cu desăvârșire în cazul celor care au primit un maternaj insuficient este ghidarea.

... o combinație a rolurilor mamei ca mentor (oferind ajutor adaptat nevoilor) și al mamei ca factor modulator (protejând copilul de suprasolicitare). Atunci când primim acest tip de îndrumare în copilărie sau învățăm singuri să ne orientăm, ne punem întrebarea: ”Cât de mare trebuie să fac pasul? Când este deja prea mare?”Putem apoi identifica de ce anume avem nevoie pentru a putea face un pas și mai mare.

În cazul mamelor distante atingerea este adusă în relație atunci când acestea îmbătrânesc, iar copiii, acum vindecați, aduc mai multă căldură în cadrul relației.Uneori, mamele fac încercări de apropiere atunci când ajung văduve, singure sau au nevoie de sprijin. De cele mai multe ori mama ” mecanică” devine umană de-abia în anii bătrâneții.

Complexul orfanului sau arhetipul orfanului se referă la sentimentul de a trăi fără părinți și fără iubire, complet singur în lume. Acest sentiment este adesea profund refulat, fiind foarte dureros de gestionat. O femeie a descris acceptarea acestui sentiment refulat de-a lungul anilor: ”Aș putea să mor din atâta dorință de iubire”.

Studiind arhetipul orfanului, analista jungiană Rose- Emily Rothenberg observă existența unui sentiment al lipsei de valoare și a unei nevoi acute de sprijin. El (orfanul) se simte ca fiind cel vătămat și are nevoie de toată grija pe care o poate obține. Ea descrie un tipar de dependență și agățare de orice și oricine pare că  poate oferi o protecție și o siguranță de tip matern.

Amenințarea cu abandonul este abuz emoțional. Comentarii precum”te duc la orfelinat” sau ”te las aici dacă mai faci așa” ne comunică  faptul că nu ne putem baza pe prezența mamei.

Efectele neglijării emoționale în copilărie:

1. Goluri la nivelul sentimentului propriei valori și al stimei de sine;

2. Sentimentul că nu suntem sprijiniți;

3. Dificultatea de a asuma și a lupta pentru propriile nevoi;

4. Sentimentul că suntem înfometați emoțional;

5. Dificultatea de a accepta iubirea și de a menține relații intime;

6. Singurătatea și sentimentul de neapartenență;

7. Când nu știi cum să procesezi emoțiile;

8. Sentimentul generalizat că niciodată nu e de ajuns;

9. Sentimentul efortului permanent;

10. Depresia;

11. Comportamentele adictive;

12. Sentimentul de neputință;

13. Lipsit de siguranță;

14. Perfecționismul și critica de sine;

15. Dificultatea de a ne găsi vocea și de a ne urma pasiunea.

 

Propria noastră poveste subiectivă, susținută de emoțiile pe care le-am trăit în copilărie, este în mod inerent centrată pe noi înșine. Interpretăm lumea în baza experienței personale. O cunoaștem pe mama drept cine este ea pentru noi. Atunci când ne oprim în acest punct- cine era și cine este ea pentru noi-, pierdem un element foarte important. În cazul în care sunteți părinte, vă puteți imagina cum ar fi ca dumneavoastră să fiți cunoscuți doar prin interacțiunile cu unul dintre copiii voștri? Există mult mai multe aspecte, mult mai multe părți ale vieții, care influențează în mod profund rolul de părinte pe care îl aveți.

O mare parte a procesului de vindecare o reprezintă detașarea de povestea limitată pe care ne-o spunem despre mama noastră și încercarea de întregire a imaginii ei. Trebuie să îi privim viața în mod obiectiv.

 

Jasmin Lee Cori este psihoterapeută cu practică privată în Boulder, statul Colorado. E specializată în tratarea adulților care au avut parte de abuz și neglijare în copilărie și este autoarea a altor patru cărți dedicate vindecării traumelor și dezvoltării spirituale.

 

Cartea se găsește aici . 

”Tu și medicul din tine - Terapia CranioSacrală și Eliberarea SomatoEmoțională”, de John E. Upledger

 

Terapia craniosacrală (CST) este o terapie care poate ameliora o varietate de simptome. Terapia poate fi utilizată cu succes la copii și adulți. O sesiune CST este similară cu terapia de masaj, cu excepția faptului că rămâi complet îmbrăcat. Sesiunea de tratament începe cu o consultare cu terapeutul instruit pentru a identifica zonele cu probleme.

În 2018, la editura Herald, a apărut cartea ”Tu și medicul din tine - Terapia CranioSacrală și Eliberarea SomatoEmoțională”, de John E. Upledger. Traducător: Mihaela Gugu.

 

Dr. John E. Upledger (1932-2012) a fost Membru al Academiei Americane de Osteopatie, Membru Academic al Societății Britanice de Osteopatie și Doctor în Științe. Specializările sale includ: Manipulare osteopatică, terapie CranioSacrală, eliberare SomatoEmoțională, acupunctură și medicină preventivă. De-a lungul carierei de osteopat, Dr. Upledger a fost recunoscut ca un inovator și îndrumător în descoperirea de noi terapii. În special dezvoltarea terapiei CranioSacrale i-a câștigat o reputație internațională.

 

Capitolul VI

Primele experiențe cu terapia craniosacrală

Chiar de la început, un procent de 80 până la 85% dintre pacienții cu dureri de cap îndelungate, rezistente, a răspuns favorabil la terapia CranioSacrală. Partea bună este că în majoritatea acestor cazuri, o dată ce au fost rezolvate problemele, acestea nu au mai revenit. Pacientul nu este dependent pe viață de ședințele periodice de terapie CranioSacrală. Tratamentul în sine te face să te simți bine în general, așa că mulți au revenit, chiar după ce durerile de cap au dispărut.

 

Capitolul VIII

Alte utilizări ale terapiei CranioSacrale

Acum știam că terapia CranioSacrală putea să dea rezultate excelente în cazuri de copii hiperactivi, dislexici, spasmodici, cu paralizie cerebrală. Apoi au urmat copiii cu autism și nou născuții. Am primit fonduri pentru 3 ani să lucrez cu copiii cu autism. La sfârșitul celor 3 ani, când fondurile s-au terminat, făcusem progrese semnificative la centrul pentru autism. Copiii nu mai erau autodistructivi, arătau afecțiune față de alte persoane și aveau un comportament social foarte bun.

Am aflat că  terapia CranioSacrală poate scurta sau ușura disconfortul nașterii atât pentru mamă cât și pentru copil.

Mamele tratate au arătat mult mai puține probleme cu spatele sau cu depresii post partum, decât cele care nu au beneficiat de terapii craniosacrale.

Sentimentul meu este că se poate reduce la 50% din procentul de copii cu disfuncții craniene, dacă se face o evaluare și se tratează sistemul craniosacral în prima lună de viață.

Din punct de vedere subiectiv, persoanele sănătoase care fac terapie craniosacrală susțin că au mai multă energie, sunt mai fericite și împlinite. Sunt rezistente la îmbolnăviri, iar perioadele de boală sunt mai scurte și mai puțin severe decât înainte de a fi făcut terapia craniosacrală.

Capitolul IX

Un  tratament pentru depresie

Terapia CranioSacrală a produs rezultate excelente în ceea ce se numește depresie endogenă. Aceasta este ”depresia fără motiv”.

 

Capitolul XVI

Eliberarea SomatoEmoțională

Eliberarea SomatoEmoțională este un termen pe care l-am ales pentru a descrie un fenomen care începe să apară cu mare regularitate pe măsură ce devenim mai competenți în terapia cranisacrală și eliberarea chisturilor energetice.  Eliberarea SomatoEmoțională implică folosirea poziției corpului și transferul de energie între terapeut și client așa cum se întâmplă cu eliberarea chisturilor energetice și cu memoria țesutului. Diferența stă în abordarea cuprinzătoare și în lipsa aproape totală de direcție din partea terapeutului.

Întorcându-ne la eliberarea SomatoEmoțională am descoperit că atunci când terapeutul oferă alinare și inspiră încredere, pacientul e încurajat la nivel inconștient. Când combinăm atitudinea favorabilă cu energia fizică despre care am vorbit mai devreme, de obicei durează doar câteva minute până când pacientul asumă poziția dorită de corp.

Eliberarea SomatoEmoțională, când este efectiv realizată, poate schimba radical viața persoanelor respective. Le poate da șansa de a privi obiectiv la ceea ce fac ei în viață și cum pot să o schimbe în bine. Trezește amintirea unor experiențe, traume, accidente și tot ceea ce ei au ținut asuns, fără să-și dea seama, de ani de zile. Odată ce aceste experiențe reprimate ajung la suprafață, ele trebuie conștientizate și rezolvate. Dacă rămân reprimate, ele pot produce neplăceri și perosoana nu știe care e cauza și nici motivul pentru aceste manifestări.

 

Capitolul XXVI

Întrebări și răspunsuri

Ultimul capitol al cărții răspunde câtorva întrebări legate de recomandarea terapiei CranioSacrale la femeile însărcinate, sugari și copii. De asemenea sunt inventariate problemele pe care le tratează terapia CranioSacrală în cazul copiilor și adulților.

 

Cartea poate fi cumpărată de aici. 

 

 

 

”Există iubiri fericite? Psihologia relației de cuplu”, de Guy Corneau

În 2017, la editura Humanitas, a apărut volumul ”Există iubiri fericite? Psihologia relației de cuplu”, de Guy Corneau. Traducere de Emanoil Marcu.  GUY CORNEAU este un cunoscut analist jungian din Canada. Profesează la Québec și ține în întreaga lume conferințe pe tema cuplului și a raporturilor familiale. Prima lui carte, ”Père manquant, fils manqué” (1989), a fost tradusă în zece limbi și i-a adus celebritatea. ”Există iubiri fericite?” a devenit un bestseller absolut în Franța și are traduceri în cincisprezece limbi. La Editura Humanitas i-a mai fost publicată și cartea ”Tot ce e mai bun în tine. Învaţă să te cunoşti, să-ţi fructifici potenţialul, să ai încredere în tine” (2012).

Autorul face o incursiune în psihologia relației de cuplu pornind de la patriarhat. Vorbește despre intimitate, identitate, despre fațetele masculinității și feminității, despre fazele iubirii şi ale cuplului. Fie că trăiești sau nu o relație de cuplu fericită această carte te ajută să te (re)descoperi și să conștientizezi că atunci când te eliberezi și îți eliberezi familia, partenerii şi prietenii de povara slăbiciunilor lor, ai șanse să construiești relații armonioase.

La ce serveşte părintele de sex opus?

Părintele de sex opus ne face să devenim conştienţi de realitatea sexuală, dezvăluind prin simpla lui prezenţă diferenţa noastră fundamentală. De aceea, cel mai adesea, fanteziile erotice şi micile poveşti de dragoste se nasc pentru fete în relaţia cu tatăl, iar pentru băieţi în relaţia cu mama. La trei-patru ani, aproape toţi băieţii vor să se însoare cu mamele lor, iar fetiţele vor să se mărite cu taţii.

Cînd provin din familii tradiţionale, în care mama era prezentă iar tatăl relativ absent, bărbatii au suferit o lezare a identitătii din cauza lipsei modelului masculin, în schimb relaţiile lor cu femeile au fost uşurate de prezenţa grijulie a mamei. Exagerînd puţin, am putea afirma că aceşti bărbaţi sînt convinşi că pentru ei va exista întotdeauna o femeie în lume, în timp ce relaţiile lor cu alţi bărbaţi rămîn marcate de neîncredere. Pentru femei, lucrurile stau invers. Rana provocată de tată este o rană relaţională, afectivă. Ele nu sînt sigure că există un bărbat în univers pentru ele, iar căutarea lui devine primordială. Această convingere le face uneori să suporte în intimitate situaţii inacceptabile, într-atît sînt de convinse că nu vor găsi un alt partener. În schimb, pot conta pe prezenţa prietenelor. Complicitatea maternă a deschis relaţia cu celelalte femei. Uneori, relaţia cu mama nu a fost totuşi bună. În consecinţă, prietenia acestor femei cu persoane de acelaşi sex se leagă greu şi, în ciuda lipsei de sprijin patern, ele se simt mai bine în compania bărbaţilor.

Fazele iubirii şi ale cuplului

•           Faza narcisistă

A trece de la pasiunea amoroasă la o relaţie veritabilă înseamnă a trece de la cuplul narcisist la cuplul bazat pe colaborare şi întrajutorare. În faza narcisistă a iubirii, ochii celuilalt sînt un fel de oglindă care ne idealizează, care ne arată permanent o imagine a noastră pozitivă.

•           Iubirea ca luptă

Abia cînd reapar individualităţile, cu cortegiullor de orgolii, pudori şi diferenţe, putem spune că începe adevărata operă a iubirii.

Teoretic, traiectoria iubirii merge de la « te iubesc şi nu pot trăi fără tine pentru că de fapt nu  mă iubesc si am nevoie să-mi confirmi valoarea» la «vreau să fii cu mine, iubirea mea, vreau să exişti şi nu mai trebuie să-mi confirmi întruna existenţa ». Cuplul posibil trece obligatoriu prin iubirea de sine şi prin respectul de sine. Învăţînd să ne autoapreciem, ne eliberăm de dependenţa de celălalt şi putem slăbi controlul asupra lui. Dar trecerea de la o vointă de dominare absolută a partenerului (de teamă să nu pierdem iubirea pe care ne-o oferă) la o relaţie mai relaxată, în care să-i permitem să trăiască liber, ne angajează într-o adevărată luptă interioară.

•           Iubirea cu I mare

 Să te unesti din iubire si să rămîi cu cineva din iubire reprezintă, incontestabil, o provocare. E absolut normal ca bărbatii si  femeile să dorească Iubirea şi totodată să se teamă de ea, pentru că 1ubirea e înainte de toate o încercare de deschidere si de expansiune a eului. Există întotdeauna riscul de a te pierde în celălalt; sau invers, riscul de a te închide în sine şi a trăi o mortală singurătate.

Prietenia în iubire este dificilă pentru că obligă la un adevărat efort de detaşare. Nu o detaşare stoică, sfîrşind în indiferenţă, ci o atitudine de toleranţă care-i permite celuilalt să rămînă ceea ce este. Nu mai dorim atunci să controlăm tot ce ne deranjează la partener.

Cartea poate fi cumpărată de aici: http://www.humanitas.ro/humanitas/exist%C4%83-iubiri-fericite-1

Lectura ca terapie

Puterea cărților pentru îmbunătățirea vieții este un factor răspândit în cultura modernă. Utilizarea literaturii pentru efectul său terapeutic se face instinctiv la poeți, dramaturgi și romancieri. Studiile arată că lectura este o formă de terapie utilă în tratarea depresiei, anxietății, tulburărilor de alimentație și problemelor de comunicare. Unul dintre motivele utilizării biblioterapiei este acela că ne ajută să conștientizăm că și alte persoane, cum ar fi personajele dintr-o carte, se confruntă cu probleme similare. Când ne identificăm cu un personaj fictiv sau non-fictiv, mai ales la nivel emoțional, realizăm că există și alții care fac față luptelor personale.

Continuarea aici: Biblioterapia– vindecarea prin lectură

Sursă foto: http://sophiemaie.com/

”I Love Me. Calea spre iubirea de sine”, de Dr. David R. Hamilton

Ce înseamnă cu adevărat „iubirea de sine” și cum să începi să te iubești pe tine însuți? Iubirea de sine este un sentiment necondiționat de iubire, apreciere și acceptare de sine. Iubirea de sine este o călătorie. Deși ne putem imagina cu ușurință dragostea de sine ca fiind narcisism dacă este dusă la extrem, în realitate, ele sunt două concepte extrem de diferite. Dragostea de sine este o apreciere cinstită și autentică pentru sine , în timp ce narcisismul înseamnă să demonstrezi că ești mai bun decât toată lumea și să te asiguri că ceilalți te văd așa cum vrei să fii văzut. Iubirea de sine este focalizată pe sine, în timp ce narcisismul este concentrat asupra altora.



În 2016, editura Niculescu a publicat volumul ”I Love Me. Calea spre iubirea de sine”, de Dr. David R. Hamilton.


Autorul a conceput 27 de exerciţii eficiente pe care le-a testat pe el însuşi şi pe care le prezintă în această carte. Ele sunt utile pentru:


● Creşterea nivelului respectului de sine

● Conectarea cu sinele autentic

● Atingerea pragului de fericire şi al stării de bine

● Stabilirea unor conexiuni cu cei din jur, mai solide şi autentice


***


…cortizonul, hormonul stresului, se produce în primii șase-șapte ani de viață, perioadă în care se trăiesc cele mai puternice și de impact experiențe.

Pe la șapte ani, creierul are deja o idee despre ce înseamnă ”normalitatea”, așadar își stabilește nivelul de cortizon și întreg amestecul de substanțe chimice.

Cu excepția unui număr foarte redus de boli genetice, felul în care se comportă o anumită genă se datorează în mare parte mediului.

Indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul vostru, de ce se spune sau de cum se comportă ceilalți, creierul vostru este atât de obișnuit să interpreteze lumea într-un anumit mod, încât nu v-ați gândit niciodată să-l puneți sub semnul întrebării sau să vă îndoiți de el.

Stima scăzută de sine vă va face să interpretați greșit cuvintele și intențiile celorlalți, deoarece creierul vostru se străduiește să mențină nivelul substanțelor chimice pe care îl consideră normal.

Atragem persoane care aduc cu ele în relația noastră genul de experiențe și confirmarea cu care creierul nostru este cel mai familiarizat.


Copiii asimilează tot ceea ce le spun adulții. Dacă acțiunile și cuvintele adulților le transmit că nu sunt îndeajuns de buni sau de inteligenți, ei vor ști că așa sunt. Dacă însă acțiunile și cuvintele adulților le arată că sunt îndeajuns de buni sau de inteligenți, cu asta vor rămâne în minte.


A-ți fi rușine e o stare care se transmite din generație în generație, asemenea genelor.

În esență, învățăm cum ar trebui să fim tratați de ceilalți după modul în care ne tratează părinții noștri.


Creierul nu face distincția între real și imaginar. Numeroase studii arată că acesta se schimbă de îndată ce facem un lucru și se modifică în aceeași măsură doar dacă ne imaginăm că facem un lucru. Toți sportivii de performanță se folosesc de fenomenul de neuroplasticitate, pentru a-și îmbunătăți performanțele prin vizualizare. Specialiști în recuperare predau și ei tehnica vizualizării pacienților aflați în proces de refacere după un atac cerebral, întrucât aceștia, imaginându-și că merg, chiar se pot recupera, fiindcă informația se transmite creierului.


Relaționarea cu ceilalți produce oxitocină, un hormon cardioprotector.


Dacă vă surprindeți judecându-i pe alții, amintiți-vă că nu aveți de unde ști ce este în mintea altcuiva.

Este un lucru firesc să ne dorim ca oamenii să ne placă, e în ADN-ul nostru.

Autocompasiunea este antidotul la autocritică… este arta de a ne trata pe noi înșine cu aceeași răbdare, înțelegere și blândețe- pe care le-am arăta și celorlalți- de fiecare dată când facem o greșeală, când ne simțim răniți sau dezamăgiți sau când nu iese ceva așa cum ne-am dorit.

Autocompasiunea este un triplu ”antiinflamator” pentru că reduce nu numai inflamația la nivel biologic, ci și autoinflamarea (autocritica) și ”inflamarea” relațiilor.


***

Dr. DAVID HAMILTON a lucrat timp de patru ani în industria farmaceutică. Ȋn prezent, este un autor de succes, călătoreşte mult pentru a susţine workshopuri menite să-i ajute pe oameni să înţeleagă mai bine puterea minţii asupra corpului.


”I Love Me. Calea spre iubirea de sine”, de Dr. David R. Hamilton- editura Niculescu

”Iubește și fii iubit(ă)”, de Domnica Petrovai

În 2018, la editura Humanitas, a apărut volumul ”Iubește și fii iubit(ă). (Aproape) totul despre relația de cuplu”, de Domnica Petrovai. Cuvânt înainte de Mircea Miclea.

O carte care m-a cucerit încă de la primele pagini. Domnica Petrovai scrie într-un limbaj accesibil despre iubire și cuplu, despre cum iubești și cum primești iubirea celuilalt, despre cuplul conștient, încrederea și povestea vieții noastre, regăsirea în cuplu, afectivitatea bărbatului, afectivitatea femeii.

Iată câteva pasaje care mi-au atras atenția :

Practic, temperamentul e nemodificabil. Îl putem cunoaște, înțelege, ne putem adapta exigențelor lui, dar în mod profund rămânem aceeași. Cunoașterea ne aduce însă relaxare: învățăm că felul de a fi al celuilalt nu este o dovadă a lipsei lui de apreciere sau iubire.

*

Repetarea acelorași greșeli și, în general, comportamentul pe care îl adoptăm în zona profesională, mai ales în relațiile cu ceilalți, sunt o bună oglindă a noastră.

Mai toate mecanismele noastre de protecție sunt active în relațiile noastre de muncă...

...critica și vigilența privind greșelile celuilalt- toate sunt oportunități de dezvoltare personală.

*

Încheiere emoțională înseamnă să ne asumăm contribuția, fără să dăm vina în totalitate pe celălalt pentru evoluția relației, pentru eșecul, suferința sau ruperea acesteia.

*

Celălalt nu este un meniu de restaurant din care îți alegi ce îți pică bine, ce te flatează, ce îți servește sau ce îți convine. E cu totul, vine la pachet.

... iubirea adevărată e cea în care îți afirmi propria identitate, esența care te definește. Iubirea te ridică, nu te coboară.

*

Cert e că ceea ce produce ruptura într-un cuplu este lipsa de rezistență psihică a partenerilor.

Ceea ce separă doi oameni care s-au iubit cândva sunt, de fapt, formele de apărare la care recurg când trăiesc durere, amenințare și pericol. Diferitele forme pe care le ia apărarea sunt: argumentarea, critica, manipularea, răceala, disprețul,ironiile, indiferența și detașarea. Recurg la ele pentru că le lipsesc pasiunea și perseverența, rezistența psihică.

Lipsa rezistenței psihice pe care în limbaj popular o numim orgoliu, iar specialiștii o numesc lipsă de autonomie, toleranță scăzută la disconfort, face ca atunci când apar probleme în relație, în cuplu, unul sau ambii parteneri să se distanțeze, să se refugieze în judecăți asupra celuilalt, în procese de învinovățire și atac.

*

50% din starea noastră de bine depinde de biologia noastră, 40% de felul în care ne construim relațiile și doar 10% de factori externi.

*

Granițele sunt cel mai bun test al relațiilor.

*

Suntem responsabili de propriul comportament, dar nu suntem responsabili de reacțiile celorlalți.

*

Să înveți să-ți folosești frica și furia cu înțelepciune înseamnă să renunți să-l faci vinovat pe celălalt și să-l vezi drept cauză a problemelor și a nefericirii tale; să dobândești claritate în privința propriilor tale nevoi, cu asumarea lor deplină.

*

Când partenerul se confruntă cu dificultățile, vulnerabilitățile lui, a fi alături de el înseamnă să-i respecți efortul și să-l lași să-și rezolve singur problemele; să-ți înfrânezi tendința de a-i  sări în ajutor, de a-l salva.

*

Orice cuplu retrăiește durerile din relații trecute și nevindecate, din relația cu părinții, ba retrăiește și felul în care au trăit părinții iubirea. Totul ne influențează.

*

Îl vedem pe celălalt, iar el ne vede pe noi prin oglinda propriilor gânduri, convingeri și judecăți. În concluzie interpretăm ceea ce simțim, vedem, auzim și dăm acestor lucruri o semnificație: a noastră, în funcție de certitudinile pe care deja le avem.

*

Dacă te uiți atent și onest la tine, conștientizezi că respingi și critici la partener exact ceea ce respingi și critici la propria- ți persoană. Ceea ce nu-ți place la tine te irită la partener.

*

Identitatea voastră, ca femei sau bărbați, depinde enorm de primele modele- de femeile și bărbații din viața voastră-, de percepțiile și mesajele culturale primite, de felul în care se vorbea despre femei și bărbați în comunitatea în care ați trăit.....cum vorbeau mama și tatăl tău despre bărbații din familia și din viața voastră- unchiul, bunicul sau alți bărbați?... cum vorbeau mama și tatăl tău despre femeile din viața voastră- mama, bunica, mătușa sau alte femei?

**DOMNICA PETROVAI (născută în 1974, la Mangalia) este psihoterapeut cognitiv‑comportamental și psiholog clinician cu practică privată, fondatoare a unei Școli pentru Cuplu și autoare a primului curs online adresat cuplurilor, „Pentru noi doi“. Are o experienţă de peste douăzeci de ani în psihoterapia și consilierea familiei și cuplului. Conduce compania privată Mind Education Health, având ca scop bunăstarea emoţională în familie, la școală și la locul de muncă. Promovează sănătatea mentală a copilului și adultului și e consultant pentru organizaţii guvernamentale și neguvernamentale în domeniul dezvoltării de servicii specifice de sănătate mentală.

http://www.humanitas.ro/domnica-petrovai

”Blestemul comorii de la sălcii”, de Daniel Dincă

”Blestemul comorii de la sălcii” de Daniel Dincă, ediția a doua - revizuită, a apărut, la editura Detectiv Literar, în 2019. Prima ediție a apărut în 2002, la editura Teleormanul Liber.

”Această carte pornește de la o întâmplare trăită cândva de niște oameni reîntorși în țărână.  M-am străduit să mă împotrivesc timpului și cu puterile unui biet muritor să-l imit, reclădind firav din cuvinte o lume trecută la a cărei zidire s-au depus și viețile lor. Am încercat să păstrez miezul adevărului și să nu sugrum tainele poveștilor cu răceala gândului limitat de prejudecăți și cunoaștere, ca de un mal înalt închis într-un cerc de pământ” ( coperta 4)

***

Se întrebase de multe ori dacă lumea din gând nu e la fel de adevărată ca cea în care ți-e foame în fiecare zi și iarna îți îngheață picioarele,  și chiar dacă un intrus hidos ivit de sub frunte îi pălmuia fața cu degete reci, se strângea în el ca un melc speriat și din cochilie se încăpățâna mai departe să asculte niște viori nevăzute. Uneori, împins de un dor fără motiv se întorcea în timp și îl răsfoia ca pe un album cu poze încă vii, din care chipuri știute îi vorbeau pe înțeles. Cotrobăia printre amintiri și de fiecare dată se amesteca printre lumea unui bâlci dintr-o toamnă trecută și, cu aceeași emoție, strângea în pumnul gol, palma de fum a femeii cunoscute atunci. ( pag. 284)

Un sentiment nou, nemaiîntâlnit până acum , îi invadă sufletul ca un fluviu de lavă, incandescent și devastator. Nici el nu știa dacă era ciudă, revoltă sau milă de sine pentru întreaga soartă a lumii, condamnată de la începuturi la un joc infantil, dar încrâncenat, printre castele de nisip. ( pag. 406)

Toată tinerețea ei se gândise că viața e un dar divin, iar trăitorii pe pământ sunt niște fericiți aleși, însă, acum, simțea că e, de fapt, un drum al purificării. Într-o clipă, mintea îi dezvălui dimensiunea altei cunoașteri. Îi arătă că, dincolo de fața știută a lumii, la adâncimi în care privirea muritorilor pălește, se țes cărările vieții, ca o nesfârșită și întortocheată pânză de păianjen pe care alunecă orbii. (pag.478)

”Blestemul comorii de la sălcii”, de Daniel Dincă, este un roman care îți generează reacții emoționale încă de la primele pagini.  Daniel Dincă îți pune în palmă destine și te provoacă să dai pagină cu pagină pentru a le urmări parcursul.

***

”Daniel Dincă scrie o proză foarte densă și foarte spirituală. ”- Adrian Suciu

” E o carte care te solicită, ești tentat să o citești cu creionul în mână și să te întorci la anumite pasaje pentru că este o carte ce îndeamnă la reflecție ”- Florin Dochia

***

”Pentru mine literatura e doar setea pământului uscat în aşteptarea ploii. E doar simţire si iubire, trecută firesc prin sita minţii mele. Despre sinceritate am mai vorbit. Fără ea, cu toate strădaniile, nu poţi ridica decât munţi de cenuşă. Cine are nevoie de ei?” ( Daniel Dincă- https://artafeminitatii.ro/de-vorba-cu-scriitorul-daniel-dinca/  )

***

Daniel Dincă (n. 27 Ianuarie 1962, - Teleorman )- dramaturg, nuvelist, romancier

Teatru: „Drumul spre Mecca” (1999), „Ultimul far”

Roman: ”Blestemul comorii de la sălcii”( 2002, 2019); „Septembrie, uneori...” ( 2003), ”Întoarcerea Înțeleptului Alb” ( 2007)

Poveste: ”Câinele om” (2004), ”Dincolo de timp” (povestiri, 2006)

Versuri: ”Posibila ninsoare” ( 2013)