”Există iubiri fericite? Psihologia relației de cuplu”, de Guy Corneau

În 2017, la editura Humanitas, a apărut volumul ”Există iubiri fericite? Psihologia relației de cuplu”, de Guy Corneau. Traducere de Emanoil Marcu.  GUY CORNEAU este un cunoscut analist jungian din Canada. Profesează la Québec și ține în întreaga lume conferințe pe tema cuplului și a raporturilor familiale. Prima lui carte, ”Père manquant, fils manqué” (1989), a fost tradusă în zece limbi și i-a adus celebritatea. ”Există iubiri fericite?” a devenit un bestseller absolut în Franța și are traduceri în cincisprezece limbi. La Editura Humanitas i-a mai fost publicată și cartea ”Tot ce e mai bun în tine. Învaţă să te cunoşti, să-ţi fructifici potenţialul, să ai încredere în tine” (2012).

Autorul face o incursiune în psihologia relației de cuplu pornind de la patriarhat. Vorbește despre intimitate, identitate, despre fațetele masculinității și feminității, despre fazele iubirii şi ale cuplului. Fie că trăiești sau nu o relație de cuplu fericită această carte te ajută să te (re)descoperi și să conștientizezi că atunci când te eliberezi și îți eliberezi familia, partenerii şi prietenii de povara slăbiciunilor lor, ai șanse să construiești relații armonioase.

La ce serveşte părintele de sex opus?

Părintele de sex opus ne face să devenim conştienţi de realitatea sexuală, dezvăluind prin simpla lui prezenţă diferenţa noastră fundamentală. De aceea, cel mai adesea, fanteziile erotice şi micile poveşti de dragoste se nasc pentru fete în relaţia cu tatăl, iar pentru băieţi în relaţia cu mama. La trei-patru ani, aproape toţi băieţii vor să se însoare cu mamele lor, iar fetiţele vor să se mărite cu taţii.

Cînd provin din familii tradiţionale, în care mama era prezentă iar tatăl relativ absent, bărbatii au suferit o lezare a identitătii din cauza lipsei modelului masculin, în schimb relaţiile lor cu femeile au fost uşurate de prezenţa grijulie a mamei. Exagerînd puţin, am putea afirma că aceşti bărbaţi sînt convinşi că pentru ei va exista întotdeauna o femeie în lume, în timp ce relaţiile lor cu alţi bărbaţi rămîn marcate de neîncredere. Pentru femei, lucrurile stau invers. Rana provocată de tată este o rană relaţională, afectivă. Ele nu sînt sigure că există un bărbat în univers pentru ele, iar căutarea lui devine primordială. Această convingere le face uneori să suporte în intimitate situaţii inacceptabile, într-atît sînt de convinse că nu vor găsi un alt partener. În schimb, pot conta pe prezenţa prietenelor. Complicitatea maternă a deschis relaţia cu celelalte femei. Uneori, relaţia cu mama nu a fost totuşi bună. În consecinţă, prietenia acestor femei cu persoane de acelaşi sex se leagă greu şi, în ciuda lipsei de sprijin patern, ele se simt mai bine în compania bărbaţilor.

Fazele iubirii şi ale cuplului

•           Faza narcisistă

A trece de la pasiunea amoroasă la o relaţie veritabilă înseamnă a trece de la cuplul narcisist la cuplul bazat pe colaborare şi întrajutorare. În faza narcisistă a iubirii, ochii celuilalt sînt un fel de oglindă care ne idealizează, care ne arată permanent o imagine a noastră pozitivă.

•           Iubirea ca luptă

Abia cînd reapar individualităţile, cu cortegiullor de orgolii, pudori şi diferenţe, putem spune că începe adevărata operă a iubirii.

Teoretic, traiectoria iubirii merge de la « te iubesc şi nu pot trăi fără tine pentru că de fapt nu  mă iubesc si am nevoie să-mi confirmi valoarea» la «vreau să fii cu mine, iubirea mea, vreau să exişti şi nu mai trebuie să-mi confirmi întruna existenţa ». Cuplul posibil trece obligatoriu prin iubirea de sine şi prin respectul de sine. Învăţînd să ne autoapreciem, ne eliberăm de dependenţa de celălalt şi putem slăbi controlul asupra lui. Dar trecerea de la o vointă de dominare absolută a partenerului (de teamă să nu pierdem iubirea pe care ne-o oferă) la o relaţie mai relaxată, în care să-i permitem să trăiască liber, ne angajează într-o adevărată luptă interioară.

•           Iubirea cu I mare

 Să te unesti din iubire si să rămîi cu cineva din iubire reprezintă, incontestabil, o provocare. E absolut normal ca bărbatii si  femeile să dorească Iubirea şi totodată să se teamă de ea, pentru că 1ubirea e înainte de toate o încercare de deschidere si de expansiune a eului. Există întotdeauna riscul de a te pierde în celălalt; sau invers, riscul de a te închide în sine şi a trăi o mortală singurătate.

Prietenia în iubire este dificilă pentru că obligă la un adevărat efort de detaşare. Nu o detaşare stoică, sfîrşind în indiferenţă, ci o atitudine de toleranţă care-i permite celuilalt să rămînă ceea ce este. Nu mai dorim atunci să controlăm tot ce ne deranjează la partener.

Cartea poate fi cumpărată de aici: http://www.humanitas.ro/humanitas/exist%C4%83-iubiri-fericite-1