"Am să te iubesc până la sfârşitul lumii", de Marius Tucă

Tu ai tăcut cel mai frumos din lume

Nu te mai caut demult,
De fapt nu ştiu dacă
Te-am căutat vreodată.
Acum douăzeci şi cinci de ani
Am învăţat de la tine marea
Şi tot atunci, în vara aceea
Am învăţat să tac.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
Şi eu am ştiut să te ascult.
Te-am ascultat câteva zile şi nopţi,
Am colindat lumea
Unul în ochii celuilalt
Printr-un Costineşti romantic
Tot un răsărit şi un apus.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole
Acesta era numele tău
Şi aş vrea să mai fie,
Aşa cum am visat de-atâtea ori
Că într-o zi am să fiu pacientul tău
Dacă atunci ai luat la medicină,
Şi ai să-mi taci la capul patului cu acelaşi surâs.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole
Iar de atunci şi până acum
Au tăcut şi buzele mele
Cu gustul mării, cu gustul tău
Rătăcind împreună prin ţărmuri
Căutându-se, negăsindu-se
Plimbându-ne dintr-un asfinţit în altul.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole
De atâtea ori pe umerii mei, pe sufletul meu
Când ne priveam până la pierderea echilibrului
Până la destrămarea orizontului

Până la risipirea tu-ului şi eu-lui
Plimbându-ne prin noapte şi luminând
Unul din ochii celuilalt.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole
Şi eu am ştiut să te ascult
Iubindu-ne pentru fiecare fir de nisip
Fără să facem dragoste
Dar făcând atât de mult amor
Tandru, fără timp, fără materie
Cu marea la picioare, aproape tăcută şi ea.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole
Aşa cum ai tăcut şi-n ultima zi
Acolo, pe peron, acum douăzeci şi cinci de ani,
Când nu ne-am lăsat unul altuia
Niciun număr de telefon, nicio adresă, niciun indiciu
Niciun semn, tu din Bucureşti, eu dintr-un oraş al minunilor.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole
Şi la ultima îmbrăţişare
Când s-a topit pământul sub noi
Iar eu m-am urcat în tren şi de atunci
Nu ne-am mai văzut niciodată.
Şi acum, după douăzeci şi cinci de ani,
Îmi e dor de tine.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
Şi mai taci şi astăzi în mine.

Femeile

Mămoase. Copilăroase.
Răsfăţate. Victimizate.
Pregătite (de orice).
Orgolioase (până la Dumnezeu).
Sensibile (şi înapoi).
Cicălitoare (zi şi noapte).
Spirituale.
Bârfitoare (mai tot timpul).
Discrete (numai când au interesul).
Serioase. Graţioase!
Slabe (cu dietă).
Rubensiene (fără dietă).
Feminine.
Maliţioase (zi şi noapte).
Sufletiste (ziua).
Gânditoare (noaptea).
Profunde (de sărbători).
Veninoase (arareori).
Pline de compasiune.
Cu simţul umorului.
Cinice (niciodată prea mult).
Sarcastice (după nuntă).
Grijulii (după botez).
Resemnate (după al doilea divorţ).
Împlinite (după primul sau al doilea copil).
Distruse (după primul avort).
Renăscute (după prima zi de şcoală a copilului).
Mature (la datorie).
Luminate (după primul nepot).
Sfârşite (după o despărţire).
Mâncăcioase (de la un ruj).
Copilăroase (de la un zâmbet).
Timide (de la o privire).
Roşii în obrăjori (de la un gând ascuns).
Perverse (de la te miri ce).
Senzuale (de la un sărut).
Acre (din nimic).
Şarmante (de la cercei).
Răpitoare (e de la ei sau de la ea).
Fericite (din mai nimic).
Misterioase (din copilărie).
Mistuite (din dragoste).
Mironosiţe (din rochiţe sau fustiţe).
Măgulite (din auzite).
Nepăsătoare (după moft).
Martire (din fire).
Dulci (cu suflet din vată de zahăr ars).
Războinice (în filme).
Diafane (Primăvara şi Toamna).
Translucide (tot pe atunci).
Răzvrătite (de câte ori au chef).
Transparente (de la suferinţă).
Opace (de la indiferenţă).
Uşoare (de la bijuterii).
Grele (de la ele).
Subţiri (de la carte).
Avute (de la parte).
Sofisticate (din toate câte puţin).
Alambicate (din curiozitate).
Complexate (din nedreptate).
Neîmpăcate (din păcate).
Puternice (din credinţă).
Senine (de la ochi).
Fragile (de la glezne).
Vulnerabile (de la sâni).
Şoptite (de la buze).
Supuse (de la genunchi).
Plutitoare (de la păr).
Sălbatice (de la natură).
Fabuloase (pline de dor şi dorinţă).
Icoane (pentru copiii lor).
Femeile (ca un joc de cuvinte şi de viaţă).
Femeile...

De ziua tatălui meu

  

Ţi-am spus de atunci, de când eram foarte mic,
Să nu te joci cu sentimentele mele de copil.
Te-am rugat frumos, chiar aveam lacrimi în ochi,
Să-mi iei bicicletă Pegas cu şa lungă,
Dar tu te-ai făcut că nu mă auzi.
Şi au trecut ani de zile de iluzii, de aşteptări
Până când visul meu să se împlinească.

Apoi a fost aşteptarea cea mai lungă şi mai grea.
Când îţi doreşti ceea ce îşi doresc toţi copiii,
Să vină tatăl tău şi să-ţi spună cele două cuvinte.
Să-ţi spună ce spun toţi taţii copiilor când e şi nu e cazul.
Să te ia în braţe, să te pună pe genunchi,
Să te pupe apăsat pe frunte mirosind a bărbat
Şi să-ţi spună: te iubeşte tăticul tău!

Ei bine, olteanul-oltenilor, dragul meu tată, tati, tăticule,
Cred că-mi făcusem de mult majoratul,
Ba chiar spusesem câtorva fete şi femei
Eu însumi, timid dar foarte clar, că le iubesc
Până când matale, de la înălţimea tutorelui,
Să-mi dai senzaţia că s-ar putea, la o adică,
Nicidecum să-mi spui cu subiect şi predicat, că mă iubeşti.

Şi de câte ori nu te-am rugat să n-o mai cerţi pe mama
Îţi aduci aminte, toate promisiunile că n-o s-o mai faci,
Iar tu, ca şi când nu te-aş fi rugat niciodată,
Nu mă ascultai şi o luai de la capăt, ştiind foarte bine
Că nu iubeam pe nimeni mai mult pe lumea asta
Iar motivul era mereu acelaşi, aceeaşi cheie de yală
Pusă sub preşul de la uşă ca să pot intra în casă când veneam dimineaţa de la bairam.

N-am uitat, tată, n-am uitat nimic din toate astea,
Aşa cum n-am uitat nici cum o luai la mişto pe mama,
Că tot veni vorba despre ea, despre noi, în general despre familia Tucă Marin,
Când îţi spunea că am degete de pianist,
Mâini fine, de om de litere, care s-ar putea apuca de scris.
Iar mata, tăticule, voiai să mă faci un pic mai mult
Fierar betonist, sculer-matriţer, eventual prelucrător prin aşchiere.

Of, dacă m-ai fi ascultat, dacă ai fi avut încredere în mine
N-ai fi exagerat atât cu coniacul de Corabia,
Cu nenumăratele ciorbe de burtă şi cefe de porc,
Cu oalele de sarmale şi nesfârşitele damigene de vin
N-ai fi ajuns pe la spitalul lui Sorin Oprescu,
Care făcea mişto de tine că nu ţi se mai ridică
În urma atacului de cord şi a congestiei cerebrale.


Şi toate ca toate, au fost atâtea şi atâtea
Nu mi-ar ajunge toate strofele Luceafărului,
Ştii bine că sunt înalt, tandru şi mişto.
Sunt ca focul de paie şi, deopotrivă, bun şi iertător
Dar spune-mi ce-ai avut cu bicicleta mea semicursieră Sputnick,
Vişinie, cum nu era alta în tot oraşul Caracal,
De ai vândut-o fără să-mi spui un cuvânt?

De ce, de ce ai făcut asta când ştiai că ea,
Bicicleta asta, era libertatea şi iar libertatea mea?
Şi, mai ales, de ce m-ai făcut s-o aştept atâta timp
Când tu, tăticule, o vânduseşi de mult pe doi poli?
N-ai înţeles că bicicletele pentru băieţi
Înseamnă mai mult decât toate fetele pupate în spatele blocului?
Ştii că şi astăzi mai aştept înapoi bicicleta aia?

Bineînţeles că nu, altfel nu mă rugam de tine
De dimineaţa până seara, zile de-a rândul,
Să-mi dai bani să-mi iau pick-up-ul vieţii mele
Profesionist, adevărat, cu boxe de lemn şi stereo
Ascultând şi iar ascultând vinilurile vremii
Până când toate blocurile din cartier le-au învăţat pe dinafară
De ce, tată, de ce a trebuit să aştepte băieţii ăia de la ACDC, Phoenix, Led Zeppelin şi Sfinx atât de mult?

Sigur, după toate aceste întâmplări care mi-au marcat poezia şi copilăria,
Nu înseamnă că nu te iubesc la fel de mult,
Aşa cum un copil îşi iubeşte ca la început tatăl,
Dar uite că nimic nu rămâne neplătit pe lumea asta,
Chiar dacă în cazul tău se întâmplă târziu, foarte târziu.
Apocalipsa, sfârşitul lumii cum ar veni, dragul meu tată,
Cade tocmai pe 21 decembrie, de ziua ta de naştere.

Site-ul oficial: mariustuca.ro
Cartea o puteţi cumpăra de aici: http://www.editura-art.ro/carte/am-sa-te-iubesc-pana-la-sfarsitul-lumii