”Mindfulness zi de zi - oriunde vrei să mergi, acolo esti deja”, de Jon Kabat-Zinn.

Este la modă să discuţi despre ”mindfulness”. ”Mindfulness” înseamnă “plinătatea minţii”. Definiţa vorbeşte despre îndreptarea atenţiei în mod intenţionat şi necritic asupra stării tale interioare, observând şi trăind complet toate emoţiile, sentimentele şi senzaţiile care apar în momentul prezent. Cu alte cuvinte, să trăieşti aici şi acum. La Editura Herald, în Colecția Alter Ego, a apărut cartea ”Mindfulness zi de zi - oriunde vrei să mergi, acolo esti deja”, de Jon Kabat-Zinn. Traducere de Marilena Constantinescu.

Ştiţi ceva? Dacă mă gândesc bine, oriunde vreţi să mergeţi, sunteţi deja acolo. Orice aţi ajuns să faceţi, asta e ceea ce faceţi. Indiferent ce gândiţi acum, asta este ceea ce e în mintea voastră. Orice vi se întâmplă, s-a întâmplat deja. Întrebarea importantă este: cum o să vă descurcaţi? Cu alte cuvinte, €„Şi acum ce faceţi?”

Indiferent dacă vă place sau nu, acesta este momentul cu care trebuie într-adevăr să lucrăm, pe care trebuie să-l abordăm. Cu toate acestea, cu toţii ne trăim prea uşor vieţile -ca şi cum am uita pentru o clipă că suntem aici, - unde suntem deja, şi că suntem implicaţi în ceea ce suntem deja implicaţi, în acţiunile noastre pe care le întreprindem. În fiecare moment ne regăsim la răscrucea lui aici şi acum. Dar atunci când norul uitării acoperă locul în care ne aflăm acum, în acel moment ne pierdem, devenim dezorientaţi. Şi atunci, „Şi acum ce facem?...”devine o problemă reală.

Pentru a ne permite nouă înşine să fim cu adevărat în contact cu locul în care ne aflăm deja şi cu situaţia în care ne aflăm deja, indiferent care sunt acestea, trebuie să „punem pe pauză” experienţa noastră un timp îndeajuns de lung pentru a-i permite momentului prezent să ne pătrundă, suficient de lungă încât să putem simţi cu adevărat momentul prezent, să-l vedem în deplinătatea sa, să fim conştienţi de el şi, prin urmare, să ajungem să-l cunoaştem şi să-l înţelegem mai bine. Numai atunci vom putea acceptă adevărul acestui moment al vieţii noastre, vom putea învăţa din el şi vom continua să mergem mai departe.

Jon Kabat-Zinn, Ph.D., este fondatorul şi directorul Clinicii pentru Reducerea Nivelului de Stres din cadrul Centrului Medical de pe lângă Universitatea din Massachusetts, şi este profesor asociat de medicină în cadrul Diviziei de Medicină Preventivă şi Comportamentală. Clinica sa a fost făcută cunoscută publicului în 1993, în Healing and the Mind - o serie de emisiuni ale televiziunii publice găzduite de Bill Moyers. El este în prezent membru al Institutului Fetzer.

Interesele sale majore de cercetare includ interacţiunea dintre minte şi corp pentru vindecare, aplicaţii clinice ale meditaţiei de tip mindfulness pentru persoanele cu dureri cronice şi cu tulburări legate de stres, precum şi aplicaţiile societale ale atenţiei conştiente. În 1992, în centrul oraşului Worcester, Massachusetts, alături de colegii săi, a pus bazele unei clinici destinate reducerii stresului pe baza folosirii stării de mindfulness, deservind cu predominanță rezidenţii cu venituri mici şi minorităţile. Kabat-Zinn conduce, de asemenea, un program comun între Centrul Medical de pe lângă Universitatea din Massachusetts, Comitetul de Justiţie Penală din Massachusetts, şi Departamentul de Corecţie din Massachusetts, prin care li se oferă deţinuţilor pregătire şi instruire în practica mindfulness, într-o încercare de a reduce comportamentele autodistructive şi de dependenţă, violenţă şi recidivă.

”Este mult mai ușor de a găsi greșeala la alții, de a da vina, de a crede că lucrul necesar este o schimbare care să se petreacă undeva în exterior, că este necesară o evadare din strânsoarea forțelor exterioare care vă rețin, care vă trag înapoi, care vă împiedică să creșteți și să găsiți fericirea. Puteți da vina chiar pe voi înșivă pentru toate acestea și, într-o ultimă încercare de a fugi de responsabilitate, fugiți având sentimental că ați făcut ca lucrurile să ajungă într-o situație de speranță fără ieșire, sau că sunteți până peste poate de ”defecți”. În ambele cazuri voi credeți că sunteți incapabili de a face o schimbare, sau de a evolua cu adevărat, și credeți că trebuie să-i scutiți pe ceilalți de o suferință în plus, prin îndepărtarea voastră din viața lor.

Pierderile ce decurg din acest mod de a privi lucrurile se află pretutindeni. Oriunde v-ați uita, veți putea găsi relații rupte, familii destrămate, oameni distruși- pribegi fără rădăcini, pierduți, care merg dintr-un loc în altul, de la o relație la alta, de la o idée de mântuire la alta, oameni care speră cu disperare că persoana potrivită, locul de muncă potrivit, locul potrivit, cartea potrivită, vor face ca toul să fie mult mai bine. Sau oameni care se simt izolați, neiubiți și disperați, care au renunțat la căutare, și chiar au renunțat să mai facă vreo încercare, chiar greșită, de a-și găsi pacea minții.

Doar prin ea însăși, meditația nu conferă imunitate față de acest tipar de a căuta răspunsurile și soluțiile la probleme în cu totul altă parte. Uneori oamenii merg într-o manieră ”cronică! De la o tehnică la alta, de la un profesor la un alt profesor, sau de la o tradiție la o altă tradiție, în căutarea acelui ceva care este special, acelei învățături speciale, acelei relații speciale, a acelui moment ” înalt” care va deschide ușa către înțelegerea de sine și către eliberare. Dar acest lucru se poate transforma într-o iluzie foarte serioasă, într-o încercare nesfârșită de a evita să privim la ceea ce este cel mai apropiat de  ”casă” și, probabil, și cel mai dureros. Din teamă și din dorința ca cineva special să vină să îi ajute să vadă lucrurile în mod clar și limpede, oamenii intră uneori în relații nesănătoare de dependență cu profesorii de meditație, uitând că indiferent de cât de bun este profesorul, în cele din urmă el va trebui să-și trăiască singur transformarea interioară, și că munca de transformare derivă întotdeauna din țesătura propriei sale vieți.”