Când zic Viorel Gaiță îmi amintesc imediat de
interviurile stradale pe care le urmăream în cadrul emisiunii ”Ceaiul de la ora
5”. Mă distrau foarte tare și nu numai pe mine, care pe atunci eram încă elevă.
Dovada succesului avut stă și faptul că mulți își mai amintesc încă farsele şi
emisiunile de umor pe care le realiza la acea vreme. De curând l-am redescoperit pe Viorel Gaiță la
una dintre lansările pe care le-a avut cu ocazia apariției cărții ”Țara lui
Gaiță- pamflete minimiste, nici prea vesele, nici triste”, editura Grinta,
2014.
Dacă vreți să citiți o carte de pamflete, în care
sunt abordate aproape toate domeniile de interes ale românului:
politică, reality-show, internet, cutremure, vrăjitoare... nu ezitați și comandați-o aici: Țara lui Gaiță- pamflete minimiste, nici prea vesele, nici triste
“Pentru mine,
Viorel Gaiţă, este un erou al luptei cu prostia. Prostia este foarte
răspândită, în mod paradoxal, în rândurile unui popor inteligent. Chiar în
inima televiziunii, Viorel Gaiţă şi-a început campanile sale de luptă cu
prostia. Îl admiram pentru că avea audienţă practicând inteligenţa. Nu se
scălâmbăia, nu-şi arăta picioarele goale, sau buricul, nu vorbea cum vorbesc
cei de la «Un şou păcătos ». Scopul său nu e să persifleze oameni, ci să
persifleze prostia, aşa cum au făcut şi înaintaşii noştri Anton Pann sau Ion
Creangă. Textele din această carte sunt surprinzătoare în primul rând prin
unitate stilistică şi oferă o imagine caleidoscopică a vieţii noastre de zi cu
zi, în registrul comic. Foarte mult îmi place, din punct de vedere literar,
arta de a parodia. Viorel Gaiţă este foarte atent la limbaj, la modul cum se
foloseşte azi limba română.Viorel Gaiţă este foarte inventiv, niciodată nu se
repetă, mereu atacă realitatea din alt unghi, nu este plictisitor niciodată,
este un adevărat spectacol de inteligenţă. Am citit cartea Țara lui Gaiţă din
obligaţie profesională, am s-o mai citesc o dată acuma, numai ca să mă
delectez.” - Criticul Alex Ştefănescu despre cartea “Țara lui Gaiţă”
Viorel Gaiţă,
născut în 1964 în Bucureşti, absolvent al Facultăţii de
Biologie-Geologie-Geografie la clasa profesorului Emil Constantinescu, este
cunoscut pentru celebrele anchete de stradă: Care sunt zonele erogene din
România?, Ce personaj politic are cel mai ridicat nivel al lobido-ului?,
Menopauza de lucru etc. difuzate în emisiunile tv Veniţi cu noi pe programul
doi, realizator Mihai Tatulici sau Ceaiul de la ora cinci, realizator Marina
Almăşan. Ca producător
independent a realizat emisiunile: Mitică, Dialoguri politice cu Viorel
Gaiţă,Echipa mobilă, Gaiţele de la miezul nopţii, România lui Gaiţă, Mioriţa
Niuz, Tembelefonul lui Gaiţă, la Tele7abc, ProTV, ProFM, PrimaTV, TVR, KissFM. În 2009 a fost
editorialist la ziarul Cotidianul, unde a scris rubrica zilnică: Ţara lui
Gaiţă."
Fragment
”Pentru cei care
n-au urmărit nici un sezon din Noră pentru mama din diverse motive (fie au
renunţat să se mai uite la programe românesti de doi bani, fie au înlocuit
televizorul cu calculatorul, sau pur şi simplu au ales să citească o carte
bună) iată mai jos un rezumat al sezonului 3.
Mai întâi ce-am înțeles
eu din această emisiune: băieţii vin cu mamele şi trebuie să se cupleze cu
fetele din casă. Perechea care rezistă până la sfârşit, indiferent de bârfele
care se vor spune pe seama ei, face nuntă şi câștigă premiul cel mare.
Emisiunea se cheamă Noră pentru mama pentru că fata aleasă de băiat trebuie să
fie musai pe placul viitoarei soacre. Unul dintre concurenţi a venit cu o
matuşă în loc de mamă. Pe bune.
Și n-o chema Tamara. Deci în loc de Noră pentru mă-sa, sezonul 3 ar putea
foarte bine să se cheme Noră pentru mătuşa. Unii dintre băieţi plătesc sume
importante (câteva mii de roni) ca să rămână în casă şi după ce-au fost
eliminaţi (în speranţa că vor ajunge până la urmă în finală şi vor câstiga
premiul cel mare). Alţii plătesc ca să iasă din casă, pentru că s-au săturat de
bârfe, sau pentru că partenera, sau partenerul i-a înşelat cu altcineva, bineînţeles
tot din casă. Cum e moda şi pe la alte emisiuni, există şi-o psiholoagă de
serviciu, Mirela Zivari, supranumită căţeluş cu păru-ntins, pentru modul în
care este coafată. Ea are menirea de a explica din punct de vedere psihologic
de ce locatarii din casă fac anumite fapte. Cum afost de pildă atunci când una
din mame (doamna Ioana) le-a pus într-o noapte pastă de dinţi pe picioare
(vrând probabil să sugereze că le miros picioarele, aşa cum le miroase şi
gura), altor două mame. Doamna Stela (una din mamele săpunite cu pastă): Ildiko,
ia vezi fă că ţi-a pus Ioana pastă de dinţi pe picioare. Nici o mişcare. Ildiko,
fă da eşti moartă? Aoleu, ia uite ce le-a dus p-astea capul să ne facă. Doamna
Ildiko (o femeie cu părul alb, la vreo 65 ani) se trezeşte cu greu (era ora 5
dimineaţa): Lasă fă, că nu ma speli tu. Apoi, după ce constată în ce hal i-au
fost mânjite picioarele, explodează: Să se c--e toţi câinii Bucureştiului în
gura mea. Ascultă ce spun eu. Chiar dacă mă descalifică, îi dau lu Ioana pâna-i
sună apa-n cap. Și-apoi când i-oi da una, o şi pun cu curu-n sus. Declaraţia e
demnă de luptătorul nostru de K1, Gică Moroşanu, supranumit şi Moartea din
Carpaţi. Doamna Ildiko se scoală sprintenă şi vine după doamna Ioana în
sufragerie unde continuă cu intimidările: Tu Ioană, eu ţi-am spus. Tu poate
vrei să pleci de-aici cu capul spart. Mahalagioaico. Nu-s bătaia ta de joc,
că-ţi dau un dos de mână de-ţi sar doi dinţi din faţă. Doamna Ioana își păstrează
calmul de mare luptatoare şi nu răspunde acestor provocări ordinare. Pe
burtiera care curge în josul ecranului apare scris: S-au încins spiritele! Doamna
Ioana (îndrăznind să deschidă gura după plecarea lui Ildiko): Hai, c-a fost un
pic de pastă de dinți, nici n-am pus tot tubul, ce dracu face şi asta atâta
scandal degeaba. Cuprinsă de remuşcari târzii, inima doamnei Ioana nu mai rezistă.
Pe burtieră scrie acum Ioanei, una dintre posibilele soacre, îi este rău. Doi
tineri o ajută să se așeze pe o bancă. Vine şi Gabriela Cristea, prezentatoarea
emisiunii, îmbrăcată într-un costum de curcă, se uită la ea ca curca-n lemne şi
întreabă: Doamna Ioana, vă este rău?Dovadă că nu citise ce scrie pe burtieră,
sau făcea pur şi simplu pe proasta. Doamna Ioana plânge înăbuşit. Gabriela
Cristea: Spuneți-mi ce simţiţi.Doamna Ioana, abia mai suflând: Inima şi
tensiunea. Camera de filmat strânge pe faţa femeii. O vedem cum se chinuie în
pragul preinfarctului. Pe fundal se aude recviem-ul lui Mozart, ales probabil
la repezeală de ilustratorul musical al emisiunii. O să vă liniştiţi, încet încet,
se aude, profetic, glasul prezentatoarei.
Graţiana e şi ea
de faţă şi priveşte înmărmurită, cu un licăr de extaz în ochii mari şi tâmpi, întreaga
scenă. Graţiana are 24 de ani, e vânzatoare la un raion de pantofi dintr-un
Mall bucureştean şi face parte dintre norocoşii telespectatori care au câştigat
o săptamâană de neuitat în casa Noră pentru mama. A trimis un SMS la 1,2 cu
cuvântul cheie afişat pe ecran. Si şi-a văzut visul cu ochii. E pur şi simplu încântată:
Ca şi telespectator fidel pot să recunosc că îmi doream să asist la un conflict
live, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi între doamna Ioana şi doamna Ildiko mi-a
întrecut cu mult aşteptările.
Unele cupluri din
casă se pipăie mai pasional, altele mai platonic. Cei care se pipăie platonic
îi învinuiesc pe cei care se pipăie pasional că fac paradă de sentimentele lor
şi că se dau în spectacol, mozolindu-se la orice oră ca să atragă simpatia
publicului. Bineînţeles că ceilalţi ripostează. Violeta: Noi ne iubim şi voi
nu. Când iubeşti vrei să stai cât mai mult lângă persoana respectivă. Alina
(pipăială platonică): Să stai, măi fato, să stai lângă el, nu să stai călare pe
el. Că asta nu mai e iubire, e japcă. Urlă hormonii-n voi, în amândoi. Urmează
apoi voturile concurenţilor, care vor duce la eliminarea unor persoane din
casă. Pe căi mai mult sau mai puţin ortodoxe se încearcă manipularea electoratului.
Andreea către Alina: Gândeşte-te bine pe cine votezi, că dacă faci vreo mişcare
greşită te bag cu capu-n veceu şi trag apa după tine. Gabriela Cristea: Alina,
care sunt jignirile pe care ţi le-a adus Andreea? Alina: Nu pot să reproduc
jignirile pentru că sunt prea jignitoare.
Am uitat să vă
mai spun ceva. Casa asta în care sunt filmaţi concurenţii 24 de ore din 24 se
mai numeşte şi Cetatea Dragostei. Eu unul nu mi-am dat seama de ce. N-am văzut
decât scandal, bârfă şi pipăieli. Sau aşa o fi dragostea în perioada de criză?”
(”Noră pentru mă-sa”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu