"Jurnalul unei fete greu de mulţumit", de Jeni Acterian

Apropiata de Mircea Eliade sau Emil Cioran, Jeni Acterian s-a impus in literatura romana printr-un jurnal care descrie perioada interbelica. In „Jurnalul unei fete greu de multumit“, autoarea reda „fara perdea“ scene pline de savoare din viata marilor personalitati ale vremii.

Jeni Acterian (1916, Constanta - 1958, Bucuresti), pe numele real Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig si a lui Arsavir Acterian, era, de fapt, de profesie, regizor. In ciuda vocatiei artistice, a incheiat, in 1940, Facultatea de Litere si Filosofie cu o teza de licenta pe o tema de logica matematica. 

S-a inscris, in 1947, la Conservatorul de Arta Dramatica, sectia regie, in Bucuresti. A facut asistenta de regie pe langa Liviu Ciulei si Marietta Sadova la Teatrele Odeon, Municipal si Tineretului, sub numele de scena Jeny Arnota, a tradus piese din franceza si engleza. Dupa ce si-a luat diploma de regizor, a parasit, usurata si fericita, postul de referent de la C.A.F.A. S-a casatorit cu Adrian Georgescu, un tanar actor, dar nu a trait mult timp experienta mariajului. Jeni Acterian s-a stins din viata la numai 42 de ani, in 1958, dupa ce a suferit timp de patru ani de maladia Hodgkin.

De ce ar trebui sa cititi acest Jurnal? 

Nu numai pentru ca  i-a cunoscut personal pe Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau altii ci, mai ales, pentru ca este scris clar si obiectiv. Pentru ca, veti recunoaste multe dintre trairile voastre personale si veti simti cum Jeni devine prietena voastra cu fiecare pagina citita. Va veti desparti cu greu de Jeni, ca de un bun prieten plecat departe....

Iata cateva dintre marturisirile lui Jeni, in care recunosc ca, m-am regasit  si eu …

"Cand sunt gata sa ating ceva dificil, cand tinta e aproape atinsa, mi se face brusc lehamite."

"Trebuie sa fiu- macar sa par- ipocrita, sarpe, vipera. Rea, desi par buna. Sa nu spun nimic din ceea ce gandesc. Sa nu fiu impulsiva. Sa nu arat afectiune fata de nimeni. Sa nu fac confidente. Sa nu vorbesc de rau pe nimeni- oricat de rau ar fi careva. Sa nu-mi fac prietene, nici prieteni. Si mai cu seama SA NU VORBESC DECAT STRICTUL NECESAR. Caci oricare ar fi ideile tale, bune sau rele, ele sunt mai totdeauna rau INTERPRETATE." 

“Sunt ani si ani de cand Iisus a suferit in aceasta saptamana. A suferit martiriul. A suferit pentru ca a vazut clar. Au fost dupa el si inaintea lui, probabil, si altii care au vazut clar. Dar poate ca El a vazut mai clar decat toti. Si-a spus ce a vazut. E atat de greu sa vorbesti despre bunatate, despre puritate, impotriva rautatii si egoismului! E atat de greu incat e aproape imposibil. Ca sa fii inteles trebuie ca si cel care te asculta sa vada si sa poata "ghici" ce spui. Si totusi Iisus a vorbit. El a vorbit cum se vorbeste copiilor. Dar chiar si asa el n-a fost inteles. Si nu va fi inteles.
Si totusi oamenii serbeaza Pastile. Merg la biserica. Prepara prajituri. Inrosesc oua. Unii postesc si se spovedesc. Preotii slujesc si se roaga si canta in biserici. Cu toate acestea, NIMENI nu se gandeste la Iisus. Caci, asta-i adevarul: nimeni nu se gandeste cu adevarat la Iisus." (  26 aprilie 1935, vineri)

“Cateodata ma cuprinde entuziasmul. Sunt lucruri care ma pasioneaza. Incep cu placere cate ceva si dupa un timp imi dau seama ca nu e nimic grozav, ca tot ce ma exaltase e o vasta inutilitate si ca deci nu merita sa te ocupi deloc. Caut intruna altceva. Nu mi-am gasit inca drumul….

Imi vine sa cred ca sunt cam superficiala.  Nu-mi place decat sa ating in treacat lucrurile. Cand le aprofundez, ma deziluzionez. …”

" ...Doi oameni care sunt prieteni sunt, chiar daca la un moment dat unul are chef sa se culce si celalalt sa mearga la cinematograf. Nimic nu-l poate retine pe nici unul din ei sa faca ce vrea si cum vrea, cand vrea. Intre prieteni nu exista relatii care il obliga pe unul la o anumita atitudine in anumite momente. Relatiile sunt naturale si simple si numai astfel se poate intelege prietenia."

“ Ma gandesc uneori ca americanul acela de care se spune ca s-a impuscat, lasand o bucata de hartie pe care scria ca in dimineata aceea, in timp ce-si lega sireturile de la ghete, i-a trecut prin cap ca de cati ani traieste a facut aceasta operatie de nu stiu cate mii de ori si ca, daca ar continua sa traiasca, o va mai face poate de si mai multe ori. Cu atata incaltat si descaltat in perspectiva, i-a fost brusc imposibil sa continue si s-a sinucis. Asta, evident, nu i se putea intampla decat unui american sau unui om cu structura de american. Pentru un astfel de gest trebuie o certitudine. O certitudine de orice fel: pozitiva sau negativa, dar o certitudine. O asemenea certitudine imi lipseste. Asa incat continui sa traiesc” ( 23 iulie 1938)

“ Viata asta pe care o traiesc intre oameni este o mare pacaleala” (19 august 1938)

“Mama pregateste Craciunul. Jalnic de departe sunt de el. Adineaori ma intreba daca am postit azi si mi s-a parut lucrul acesta atat de amar ironic incat m-a scuturat plansul. Post… Nicicand n-am fost mai departe de Dumnezeu sau de crestinism. Pe vremuri, cel putin, ma framanta ideea aceasta. Am ajuns la o indiferenta care ma inmarmureste cand imi dau seama de ea. Numai ca imi dau seama atat de rar… Daca indiferenta asta m-ar preocupa mai des, tot ar fi ceva. Dar atunci n-ar fi indiferenta…Oricum ar fi, scarbos lucru blazarea…dar relative comod. “

“ Viata in ochii mei e ca o fusta lunga, lunga si inutila, de care ma impiedic la fiecare pas.” ( mai 1939)

“Nu stiu ce Doamne am pazit atatia ani de zile privindu-ma in buric si dandu-ma absurd de toti peretii. Absurd tare.”

“Imi regret teribil zilele de sanatate si tinerete. Ma irosesc, dar n-am ce face. Singura mea consolare, daca asta poate fi o consolare, este ca nimic din ce mi se intampla nu e din vina mea. Nu m-am vrut asa, nu mi-am vrut viata asa si continui sa nu mi-o vreau asa.”  (14 august 1945)

“Imi clatin aceleasi ganduri prin peretii creierului si repet idiot: il iubesc, il iubesc, il iubesc. 29 de ani m-am tinut, 29 de ani m-am tinut, 29 de ani m-am tinut. E groaznic sa iubesti. Tortura de fiece clipa….” (22 mai 1946)

“Tare as fi curioasa sa stiu cum se cheama in capul lui sentimentul lui pentru mine. Dragoste nu e pentru ca nu e disponibil…”

“M-am saturat de toata povestea asta. Il inteleg pe S. Sunt exasperanti oamenii care iau lucrurile prea in serios. Am vrut o aventura cu Ionel si nimic mai mult, si el imi toarna in ureche toata autobiografia lui. M-a plictisit aseara copios. El, saracul, probabil ca a simtit nevoia sa-mi spuna toate lucrurile astea din cauza ca e cinstit si cumsecade. Dar tare-i neinteresant. Cum Dumnezeu nu si-or fi dand seama oamenii ca dramele lor cotidiene nu sunt interesante decat pentru ei insisi [?] Am cazut si eu in pacatul asta o data. Mi-am turnat drama in urechea lui S. si m-am mirat ca nu l-a interesat. De ce sa-l fi interesat? Acum m-as mira daca l-ar fi interesat. Promit solemn ca nu mai fac cate zile am. Nu mai vorbesc despre trecutul meu senzational nici unei fapturi umane. In special cand simt ca-mi place cineva…” (10 septembrie 1946)

“Plictisita. N-am chef de nimeni cu adevarat. Nu-mi place nimeni. Episodul S. imi sta ca un cui in cap. E ca o musca ce-mi zbarnaie monoton si zgomotos in constiinta. Fac diverse lucruri de dimineata pana seara. Citesc, vad spectacole, imi vad prietenii,  flirtez, dar cand raman singura un minut, imi zbarnaie iar musca monoton si neplacut…..”

“ Nu mai am chef de S. Iar il las deoparte un timp.  Asta-i foarte bine. Am gasit in sfarsit o reteta. Cand ma apuca o criza de dragoste, in loc sa ma refulez de unul singur, il frecventez zilnic. E un om atat de neplacut cand il vezi ca-ti turteste in cateva zile tot elanul. Daca am sa continui in felul acesta, am sa-mi turtesc la un moment dat complet elanul si asta-i idealul meu. ..”