”Psihologia abisală și noua etică”, de Erich Neumann

În 2018, la editura Nemira, în Colecția Philemon, a apărut volumul ”Psihologia abisală și noua etică”, de Erich Neumann. Traducător: Anca Bodogae.

„Cartea, scrisă în timpul și sub tensiunea celui de-Al Doilea Război Mondial, apare într-o epocă întunecată de spectrul izbucnirii unui al treilea război mondial. Trebuie să ne întrebăm dacă problemele de etică, fie ea și «nouă», își mai găsesc locul într-o lume a dansului macabru, în care național-socialismul german n-a fost mai mult decât un preludiu. Popoarele se întrec astăzi în a produce bombe atomice, pe care să le folosească unele împotriva celorlalte și cine se poate îndoi că ceea ce pare azi incredibil mâine va fi de la sine înțeles? Ce rost mai are în actuala situație mondială ridicola chestiune a eticii sau răspunsul, cu atât mai ridicol, «depinde de individ»?“ - Erich Neumann

***

Răul e una dintre cele mai importante probleme ale omului modern.

Omul modern se confruntă cu problema răului, colectiv, ca și individual.

Individul și destinul său sunt prototipul colectivului, sunt retorta în care sunt distilate otrăvurile și antidoturile colectivului. Și de aceea evenimentul psihic profund, pe care- l trăiește individul și care se manifestă în individ, are o eminentă semnificație pentru o epocă tranzitorie a dezintegrării normelor.

Viitorul colectivului trăiește în prezentul indivizilor încolțiți de propriile probleme, căci aceștia sunt organele colectivului.

Legătura dintre problemele individului și cele ale colectivului e mult mai strânsă decât realizează, de regulă, omenirea.

Vechea etică occidentală are o mulțime de izvoare, cele iudeo-creștine și grecești numărându-se printre cele mai influente.

Există două metode fundamentale care au făcut posibilă implementarea vechii etici. Aceste metode de bază sunt reprimarea și refularea.

Negarea negativului, ca principiu fundamental al vechii etici, e cel mai bine exemplificată prin reprimare, cu alte cuvinte, de eliminarea de către conștiința eului a tuturor trăsăturilor și tendințelor personalității, care sunt incompatibile cu valoarea etică.

Reprimarea implică un sacrificiu ce aduce suferință.

Refularea constituie instrumentul cel mai frecvent folosit de vechea etică pentru a-și impune valorile.

Conținuturile refulate se sustrag controlului conștiinței, funcționează independent de aceasta și duc, așa cum arată psihologia analitică, o viață subterană, autonomă și eficientă, cu consecințe fatale atât pentru individ, cât și pentru colectiv.

Ceea ce studiul nevrozelor  a demonstrat în cazul individului e, de asemenea, valabil pentru colectiv: complexele inconștientului, izolate prin refulare de lumina conștiinței, subminează și distrug lumea conștiinței.

În mare măsură, instanța morală a omului e condiționată de mediul în care trăiește, de societate și de epoca sa.

Dezvoltarea conștiinței individului e tributară înainte de toate colectivului și instituțiilor sale, care îi livrează ”valorile valabile”. Eul este instanța care reprezintă cerințele colectivului în sfera individuală și respinge tendințele contradictorii existente.

Acordul cu valorile colectivului reprezintă linia etică principală a individului, ca membru al unui grup.

Reprimarea și refularea sunt metodele principale, cu ajutorul cărora individul încearcă să se adapteze la idealul etic.

Sistemul psihic ce rămâne în genere inconștient este umbra, celălalt este personalitatea de fațadă sau persona. Crearea personalității de fațadă este o realizare esențială a conștiinței.

Persona, masca, ceea ce arătăm că suntem și părem a fi, în contrast cu adevărata noastră natură individuală, aparține adaptării noastre la cerințele epocii, mediului social și comunității.

Umbra este expresia propriei imperfecțiuni și a pământescului din om, latura negativă, incompatibilă cu valorile absolute. Umbra reprezintă unicitatea și vremelnicia naturii noastre , dar e astfel și nucleul individualității noastre.

Dualismul vechii etici, îl împarte în două, atât pe om, cât și lumea și divinitatea: un om superior și unul inferior, o lume superioară și una inferioară, un Dumnezeu și un diavol.

Vechea etică se întemeiază pe principiul contrariilor conflictuale. Lupta dintre bine și rău, lumină și întuneric este problema sa fundamentală.

Confruntarea cu răul ocupă un loc esențial în conștiință.

Forța conștiinței se manifestă în cadrul reprimării printr-un sentiment conștient de vinovăție, iar în cel al refulării, sentimentul va fi inconștient. Sentimentul de vinovăție e legat în ambele cazuri de perceperea umbrei și se exprimă prin suferință, în situația reprimării, dar rămâne inconștient în inflație sau refulare.

Conflictele psihice inconștiente ale grupurilor și maselor se exprimă mai ales în erupții epidemice, războaie și revoluții, în care forțele inconștiente, acumulate în colectiv devin dominante și fac istorie. În psihologia ”țapului ispășitor” se află o mai veche încercare a noastră, deși insuficientă, de a rezolva aceste conflicte inconștiente.

Nevoia colectivului de a se elibera printr-un ”țap ispășitor” va exista atât timp cât există

sentimentul inconștient de vinovăție, care, ca fenomen de divizare, e un rezultat al formării umbrei.

Clivajul interior provocat de perceperea laturii de umbră conduce la un sentiment inconștient de inferioritate și la acele forme de reacție, descoperite de Alfred Adler. Sentimentul de inferioritate va fi supracompensat de tendința de autoconfirmare și conduce la o amplificare a refulării. Proiectarea umbrei e sistematizată și va rezulta, în cele din urmă, în reacții paranoice ale indivizilor și ale unor întregi popoare, ale unor tendințe agresive refulate se exprimă în teama de persecuție exercitată de ceilalți sau de întreaga lume.

Etica creează un ideal uman pe care colectivul îl va recunoaște drept cea mai înaltă valoare și chiar va încerca să-l transpună în viață. Dar colectivul, constituit din oameni mediocri, posedă o structură psihică mult mai primitivă, în care forțele și tendințele ce trebuie depășite sunt deosebit de puternice și de vii, oricum, mai puternice decât în cazul elitei.

Inconștientul colectiv e precipitatul tuturor reacțiilor instinctive identice și primordiale ale speciei homo sapiens. E ceea ce îl face om pe om, spre deosebire de oricare specie animală.

Suprasolicitarea colectivului și blocajul laturii de umbră în inconștient, produse de elită, constituie o problemă etică de un nou fel și de extremă actualitate.

Din perspectivă psihologică, vechea etică este o etică parțială. E o etică a atitudinii conștiente, care nu ține seama și nu evaluează tendințele și efectele inconștientului.  Ea e bine caracterizată în textul  Sfântului Augustin, în care acesta mulțumește lui Dumnezeu că nu e responsabil în fața Sa pentru visele sale.

Vechea etică promovează rerimarea și sacrificiul și, în principiu, permite și refularea, cu alte cuvinte ea nu ține seama de statutul psihicului, al întregii personalități, ci se mulțumește cu atitudinea etică a conștiinței, un sistem parțial al personalității.

Dezvoltarea psihică a omului modern începe aproape fără excepție, cu problema morală și cu reorientarea sa, care se înfăptuiește prin asimilarea umbrei și prin transformarea personei.

Problema morală a căii psihologiei abisale e cel mai clar formulată în conceptul ”personalității umbră”. Zona umbrei și confruntarea cu ea se află, așa cum a arătat Jung, la începutul căii psihologice, ce conduce prin întreaga ierarhie a zonelor sufletești, care trebuie experimentate în orice dezvoltare autentică în profunzimi.

Efectul deziluzionant al întâlnirii cu propria umbră, partea negativă, inconștientă a personalității, apare în toate cazurile în care eul a trăit, identificându-se cu persona și cu valorile colective ale timpului.

În întâlnirea cu umbra, eul iese din identificare cu valorile colective, creată prin intermediul personei sale.

Să recunoști că ești infantil și neizbutit, nefericit și urât, un animal uman, rudă cu maimuța, o bestie sexuală de turmă e, desigur, un șoc cutremurător pentru orice Eu care s-a identificat cu valorile colective.

Diferențierea răului meu de răul general e o parte esențială a autocunoașterii, de care nu e scutit nimeni în procesul individuării.

Confruntarea cu umbra conduce în aparență la nivelarea personalității.

Acceptarea propriei imperfecțiuni este o sarcină extraordinar de grea. Orice om, indiferent de tipul psihologic sau sex, are o funcție inferioară și o umbră, iar asimilarea acestei laturi a personalității e la fel de dificilă pentru oricine.

Noua etică este ”totală” sub două aspecte: în primul rând pentru că nu mai ține seama în mod individualist, numai de situația individului, ci are în vedere și efectul pe care îl exercită atitudinea individuală asupra colectivului; în al doilea rând, fiindcă nu mai e doar etica parțială a conștiinței, ci ține cont și de efectul atitudinii conștiente asupra inconștientului, totalitatea personalității devenind astfel purtătoarea responsabilității, și nu doar eul drept centru al conștiinței.

Abia atunci când aflu că și eu sunt întunecat- nu păcătos-, reușesc să accept eul întunecat al celuilalt, pentru că realizez solidaritatea noastră, tocmai fiindcă și eu sunt întunecat, nu numai fiindcă și eu sunt luminos.

Acceptarea umbrei e o parte a acelui proces de dezvoltare în care se creează o structură a personalității ce unește în sine ambele sisteme: sistemul conștiinței și al inconștientului.

Totalitatea personalității, autonomia și integritatea sa în sensul noii etici, este baza proceselor creative, adică a proceselor ce dau naștere valorii.

În dezvoltarea psihologică a individului se pune mereu problema ”Vocii” care, în contradicție cu ”conștiința”, cere ca ”răul” să se facă, iar conflictele interioare și exterioare ce decurg din acest act să fie acceptate, odată cu toate dificultățile inerente lor.

Conform vechii etici, evitarea conflictului și astfel, și a suferinței pe care o aduce sunt un act demn de laudă și concret, chiar cu riscul ca persoana care o face să-și trăiască în fantezie, de pildă, pornirile sexuale.

Realitatea lumii interioare implică, de asemenea, faptul că acceptarea răului nu înseamnă în fiecare caz și pentru orice om o faptă exterioară.

Noua etică, întemeiată în psihologia abisală, nu este interesată de pedeapsă.

Recunoașterea propriului rău e bună.

Refularea răului e rea chiar și atunci când punctul de pornire e o ”atitudine pozitivă” sau ”bunăvoința”.

Răul făcut conștient se află în contrast direct cu ceea ce se înțelege prin ”sublimare” în termeni freudieni. Sublimarea e privită ca truc prin care răul e ”denaturant” și orientat spre un scop cultural. Dar sublimarea lui Freud este o adaptare inconștientă și nu trebuie confundată cu direcționarea conștientă a libidoului.

Sublimarea poate interveni când există cu adevărat o ”predispoziție de transformare a pulsiunilor egoiste în pulsiuni sociale” sub forma unui ”tipar comportamental moștenit”.

Acceptând răul, omul modern acceptă lumea și pe sine însuși în dubla natură care le e proprie amândurora.

Arhetipul tatălui este un simbol, o imagine, prin care eul infantil al omului primitiv experimentează impactul supraeului colectiv.

Transformarea negativului a fost problema psihologică fundamentală a alchimiei.

Etica totală se află față în față cu o imperfecțiune ce include omul, lumea și divinitatea, căci și divinitatea  e imperfectă, din motivul și în măsura în care conține în sine principiul contrariilor.

Rădăcinile comune ale tuturor religiilor și filozofiilor se află în inconștientul colectiv, iar acest fapt începe să devină evident. Deși constelațiile arhetipale dominante sau regresive pot fi diferite în funcție de popor, rasă sau perioadă, devine limpede că specia umană reprezintă o unitate indivizibilă în structura sa spirituală.

***

Erich Neumann (1905–1960), s-a născut într-o familie de evrei la Berlin, unde a studiat mai târziu medicina. În 1934 s-a mutat la Tel Aviv. A ținut prelegeri frecvent la Institutul C.G. Jung de la Zürich, precum și în Anglia, Franța sau Olanda. A contribuit semnificativ la dezvoltarea gândirii jungiene, ale cărei metode le-a cercetat și le-a practicat până la sfârșitul vieții. Printre lucrările sale importante se află ”The Origins and History of Consciousness”, ”The Great Mother sau The Child”. A publicat, de asemenea, volume de poezie și romane.