”Madlena”, de Aurora Liiceanu



În 2017, la editura Polirom, în Seria de Autor Aurora Liiceanu, a apărut volumul ” Madlena”. 

O carte o face pe Aurora Liiceanu să-și amintească minunatele veri petrecute la Vama Veche împreună cu prietena ei Pusi Cocea. Ele sunt complet diferite: una provine dintr-o familie aristocratică, cu o istorie tumultoasă, din care fac parte personalități ca Petru Comarnescu sau N.D. Cocea, cealaltă este fiica unui apreciat profesor de matematică; una are ochi albaștri și o siluetă voluptuoasă, cealaltă e micuță și delicată; una își crește cu detașare cei trei copii mulatri, cealaltă e mereu îngrijorată pentru băiețelul ei blond. Le leagă însă o profundă  afecțiune, care îi va uni peste ani și pe copiii lor.

” Dacă cei pe care începem să-i iubim ar putea să ne știe cum eram înainte de a-i întâlni, ar putea percepe ce au făcut ei din noi”- pagina 6

***

Mărgele și madlene

Am scris câte ceva despre mărgele și colier. Voi scrie câte ceva despre madlenă. Ea este astăzi o metaforă, ceva care exprimă ceea ce numim memorie involuntară. Și cine ar fi putut scrie mai bine ca Proust despre memoria involuntară, despre madlenă?

.... Proust, cel care a făcut ca madlena să fie emblema memoriei involuntare, citată mult de scriitori și devenită un brand al patiseriei franceze. S-au împlinit o sută de ani de când Proust a scris despre madlenă, în primul volum al celebrului său roman, ”În căutarea timpului pierdut”. 
Scriitorii sunt cei care pomenesc adesea de madlena lui Proust. Lui Proust, gustul madlenei, înmuiată în ceaiul făcut de mama lui, i-a evocat întreaga copilărie petrecută la Combray. ..... 

Madlena a devenit astfel asociată cu copilăria lui.  Ea a declanșat memoria involuntară, cea care fixează cel mai bine senzațiile, emoțiile, trăirile, înregistrare pe o peliculă a memoriei. 

Madlena este numele generic al detaliului. 

N-aș fi scris atât de mult despre madlenă, dacă nu aș fi fost curioasă să înțeleg mecanismul psihologic al amintirilor involuntare. 

Nepăsarea, o lume a plăcerilor nevinovate

Totdeauna m-am gândit că a petrece timpul cu cineva, mai ales în vacanță, este o probă de necontestat a unor potriviri cărora nu cred că le dăm prea mare importanță. 

Potrivirile nu se vorbesc, există, se simt, dar nepotrivirile sunt adesea arătate cu degetul, sunt reproșuri, iritări, nemulțumiri, ce devin frustrări, nefericiri, uneori despărțiri. Alteori ele sunt acceptate cu resemnare. 

Ce ți-e și cu sculptura?

În spatele fiecăruia dintre noi există cineva cu care, zic unii, semănăm. Fie că împarți cu acea persoană sângele, fie că te-ai contaminat de la un străin. 

Din nou despre madlene și timp

Da, madlena este simbolul memoriei involuntare. M-am gândit că madlena lui Proust a fost ceva exterior lui, ceva venit din afară, a fost gustul ei înmuiată în ceai, care a deschis sertarul, o cameră a vastului palat al memoriei. Poate oare jurnalul unui scriitor, ceea ce a scris cândva, să fie o madlenă pentru el?

Totuși, știm cu toții că memoriei i se întâmplă ceva cu timpul. Ani în șir, ea poate supraviețui cu aceleași repere, aceleași întâmplări și aceleași emoții. Dar, la un moment dat, nu prea știm de ce și cum, începem să ne amintim lucruri uitate. Poate că anumite emoții deschid unele sertare cu amintiri care păreau pe veșnicie închise. Dacă știm cu toții că există amnezie, o uitare totală a unor trăiri, amintiri, există, se pare, și situații în care realitatea ia locul amintirii și trecutul devine prezent. Prezentul ar fi trebuit să fie o umbră a trecutului, dar devine un personaj foarte real. 

Memoria este coerența eului nostru, rațiunea noastră de a ne recunoaște pe noi și acțiunile noastre, alegerile noastre cu consecințele lor traduse în ceea ce este chiar viața. Cu toții avem o poveste a vieții noastre, un jurnal interior a cărui continuitate, a cărui esență este viața noastră. Se poate spune pur și simplu că fiecare dintre noi construiește și trăiește o poveste, care este chiar eul nostru, identitatea, personalitatea noastră. 

Alessandro Baricco spune că ” toți suntem câteva pagini dintr-o carte, dar dintr-o carte pe care nimeni nu a scris-o niciodată și pe care în zadar o căutăm în rafturile minții noastre”.

Nu numai psihologii, filozofii sunt fascinați de trecut. Scriitorii sunt și ei obsedați de percepția timpului, de amintiri, realitate și ficțiune. 
Ce e de fapt trecutul? Prezentul este un produs al trecutului.  trecutul pune bazele prezentului. Felul în care îți trăiești prezentul îți influențează covârșitor viitorul, pentru că prezentul se varsă inevitabil în trecut, devine trecut. Nu mai ai ce să-i faci trecutului. El supraviețuiește ca temelie a prezentului, care devine puntea de legătură dintre trecut și viitor. Aceste gânduri l-au determinat cu siguranță pe William Faulkner să scrie vorbe care au devenit celebre: ”trecutul nu este mort niciodată. El nu este nici măcar trecut”.


”Viața te duce de colo colo, găsind asociații acauzale, cum le numește Jung. .... Ce e minunat în lumea minții este că nu există frontiere, asociațiile sunt libere și năstrușnic de zbenguite. Și poți să te joci cu ele indiferent de unde pornești.”- coperta III

***


Cartea poate fi cumpărată de aici: www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/6346

***


Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea şi El. Biografia unei relaţii (2016), Madlena (2017).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu