”Compulsiunile: prieteni sau dușmani?”, de Mary O'Malley

În 2014, la editura For You, a apărut cartea ”Compulsiunile: prieteni sau dușmani- o abordare revoluționară a autoacceptării și vindecării”, de Mary O'Malley. Traducerea: Mihaela Ivănuș.

Cartea cuprinde patru părți: Călătoria spre vindecare, Transformarea relației pe care o avem cu compulsiunile, Patru abilități de bază pentru abordarea compulsiunilor, Căutarea comorii. 

***

„În sfârşit, o modalitate conştientă, plină de afecţiune şi eficientă de a ne înţelege compulsiunile şi a le face faţă. Mary O’Malley a pătruns esenţa vindecării comportamentelor pe care mulţi dintre noi le consideră copleşitoare. Această carte plasează terapia compulsiunilor la un nivel cu totul nou.” – Alan Cohen, autorul cărții O porție zilnică de înțelepciune

„Lăsaţi ca această carte să vă fie tovarăş şi o călăuză plină de compasiune pe drumul trezirii; să vă ajute să descoperiţi perfecţiunea care există deja dintotdeauna aici, în adâncul momentului prezent, indiferent de ceea ce se întâmplă.” – Eckhart Tolle, autorul cărții Puterea prezentului

***

COMPULSIÚNE s. f. tip de conduită în care individul se simte constrâns a acționa sub efectul unei forțe interne obsesionale, amenințat de angoasă, de culpabilitate. (<fr. compulsion) - DEX

Toţi suntem compulsivi într-o anumită măsură. Putem deveni compulsivi în multe şi diferite feluri: cheltuind prea mult, mâncând prea mult, muncind prea mult, planificând prea mult, făcându-ne prea multe griji, făcând prea mult sport, bând prea mult, petrecând prea mult timp în faţa computerului sau, pur şi simplu, exagerând cu „preamultul“. Mulţi dintre noi suntem compulsivi, fără măcar să o ştim. Nu ne dăm seama cât de mult ne controlează viaţa o anumită activitate, decât atunci când computerul se strică sau când cartea de credit este anulată ori când medicul ne spune că nu mai putem consuma alimente bogate în grăsimi.

De fapt, principala noastră compulsiune este lupta continuă. Trăim în mintea noastră, într-o poveste care încearcă întotdeauna să ne convingă să ne construim viaţa, spunându-ne că trebuie să ne îmbunătăţim sau să ne schimbăm pe noi înşine şi viaţa noastră. În această încercare nesfârşită, am uitat însă câtă extraordinară putere există în simplul act de a fi atenţi la experienţele pe care le trăim în prezent. Am uitat cum să existăm. Am uitat, de asemenea, să avem încredere în noi înşine, să avem încredere în viaţa noastră şi să trăim cu bucurie. Aşa că, recurgem la compulsiuni, pentru a deveni imuni la propriile lupte, sfârşind însă prin a ne lupta cu propriile compulsiuni.

Câteva idei...

”Compulsiunile au două scopuri: primul este acela de a ține îngropate adânc în noi sentimentele inacceptabile, astfel încât să fim suficient de imuni la ele, ca să putem supraviețui, iar al doilea este acela de a ne aduce alinare.”

”Sentimentele pe care le îngropăm nu sunt întotdeauna dureroase; uneori încercăm să ne ascundem și de bucurii..... Fie că e vorba de teamă, neliniște, iritare, furie, fie de bucurie, exuberanță, tristețe sau disperare, dacă rămânem deconectați de trup și de sentimentele care îl ocupă, acestea devin combustibil pentru ciclurile compulsive. În afară de faptul că reprezintă o modalitate de a ne anestezia sentimentele fiecare act compulsiv ne ajută să restabilim legătura cu tihna profundă pe care o simțeam atunci când puteam fi noi înșine. Sentimentul acesta că totul este în regulă cu noi și cu lumea noastră reprezintă o componentă esențială a supraviețuirii.”

”Compulsiunile sunt strigăte de deșteptare și, dacă învățăm cum să le ascultăm, ele ne vor conduce către sinele nostru adevărat și vor continua să strige, uneori sub înfățișări diferite, până când ne trezim.”

”Compulsiunile ne pot arăta cât de mult suntem prizonierii minții și ne pot dezvălui zădărnicia dominării..... Se pare că, atunci când reușim să ținem sub control o compulsiune, vine alta și îi ia locul. Compulsiunile încearcă să ne învețe cum să fim curioși. Ele nu vor înceta decât atunci când vom învăța cum să răsăundem la ceea ce ni se întâmplă, în loc să reacționăm. ”

”Compulsiunile nu sunt dușmanul nostru. Dacă ne tratăm compulsiunile ca pe un dușman, vom fi prinși într-un război fără sfârșit, luptându-ne cu forțe mult mai puternice decât încercările noastre de ale stăpâni. Compulsiunile sunt mai degrabă parte dintr-un sistem de supraviețuire, de care aveam nevoie înainte de a învăța cum să ne conștientizăm propriile trăiri.”

Despre autoare aici: Mary O'Malley

Cartea poate fi cumpărată de aici: Compulsiunile: prieteni sau dușmani?