“Memoriile unei fete cuminţi” de Simone de Beauvoir

Este primul şi cel mai celebru dintre volumele autobiografice ale lui Simone de Beauvoir. Este povestea vieții autoarei (născută în 1908) din copilărie până la 21 de ani, când, devenită studentă la Sorbona, îi întâlnise pe Sartre și pe alți tineri intelectuali de viitor, e socotită o operă clasică a genului și ilustrarea vie a filozofiei existențialiste. Este emoționanta mărturie a evoluției unei personalități de-a lungul copilăriei, adolescenței și a primei tinereți; mărturia unei „fete cuminți“ care a avut îndrăzneala să se desprindă de mediul convențional în care crescuse, de însăși credința catolică, pentru a gândi pe cont propriu. Și este, totodată, documentul unei epoci, al începutului de secol XX european.

“…Primii ani mi-au lăsat doar o impresie neclară: un amestec de ceva roşu, ceva negru şi ceva cald. Apartamentul era roşu- roşii erau mocheta, sufrageria stil Henri II, mătasea gofrată care camufla uşile de sticlă şi, în biroul tatei, draperiile de velur;  mobilele din acest sălaş sacru erau din lemn de păr înnegrit; mă ghemuiam în scorbura de sub birou, mă înfăşuram în întuneric; era beznă, era cald, iar roşul mochetei mi se părea ţipător. Aşa mi-am petrecut începutul copilăriei. La adăpost, priveam, pipăiam, mă învăţam cu lumea.”

 „...Visam să-mi fiu propria cauză şi propriul ţel; acum credeam că prin mijlocirea literaturii mi se va îndeplini dorinţa. Literatura îmi va da nemurirea în schimbul eternităţii pierdute; nu mai exista Dumnezeu care să mă iubească, dar aveam să aprind o flacără în milioane de inimi. Scriind o operă hrănită din povestea propriei vieţi, mă voi re-crea şi-mi voi îndreptăţi existenţa. În acelaşi timp, voi fi de folos umanităţii; ce dar mai minunat decât cărţile i s-ar putea face? Mă ocupam şi de mine, şi de ceilalţi; îmi acceptam «încarnarea», însă nu renunţam la universal: proiectul meu putea cuprinde totul; satisfăcea toate năzuinţele care înfloriseră în mine de-a lungul celor cincisprezece ani.“

Cartea a apărut la Editura Humanitas.

SIMONE DE BEAUVOIR s-a născut la Paris pe 9 ianuarie 1908. După ce a obţinut licenţa şi a devenit, la numai 21 de ani,professeur agrégé în filozofie (1929), a predat, până în 1943, la Marsilia, Rouen şi Paris. La sfârşitul facultăţii l-a cunoscut pe Jean-Paul Sartre. Relaţia mitică dintre ei a durat o viaţă; Simone a fost, în cuvintele lui Sartre, iubirea lui „necesară“, în contrast cu iubirile „contingente“ trăite de amândoi. Volumul Quand prime le spirituel, terminat înaintea războiului, apare abia în 1979, astfel că adevăratul ei debut literar este romanul L'Invitée (1943). Urmează Le sang des autres (1945), Tous les hommes sont mortels (1946), Les Mandarins, care i-a adus Premiul Goncourt în 1954, Les belles images (1966) şi Femeia sfâşiată (La Femme rompue, 1968). Pe lângă celebrul Le Deuxième sexe, apărut în 1949 şi devenit lucrare de referinţă pentru mişcarea feministă mondială, opera teoretică a lui Simone de Beauvoir, aparţinând curentului existenţialist, conţine numeroase eseuri filozofice sau polemice – de exemplu, Privilège (1955), reeditat sub titlul primului articol,Faut-il brûler Sade?, şi La Vieillesse (1970). Autoarea a scris o piesă de teatru (Les Bouches inutiles, 1945) şi şi-a povestit călătoriile înL'Amérique au jour le jour (1948) şi La Longue Marche (1957). Cele patru volume de memorii ale sale – Memoriile unei fete cuminţi(Mémoires d'une jeune fille rangée; Humanitas, 2011), La Force de l'âge, La Force des choses, Tout compte fait – au apărut între 1958 şi 1972; în 1964 li s-a adăugat povestirea autobiografică Une mort très douce. Până în ziua morţii, 14 aprilie 1986, Simone de Beauvoir a colaborat intens la revista de „filozofie angajată" fondată de ea şi de Sartre în 1945, Les Temps Modernes, şi, sub diverse forme, şi-a manifestat solidaritatea cu ideologia de stânga şi cu feminismul.