"Hoțul de umbre" de Marc Levy


Romanele lui Marc Levy au fost traduse în 41 de limbi şi au fost publicate în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă.
Este cel mai citit autor francez contemporan din lume. Născut în 1961, la Paris, el a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roşie, apoi antreprenor în SUA, după care fondează una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franţa. Cariera sa de scriitor demarează cu maximum de succes în anul 2000, când publică romanul „Şi dacă e adevărat…", vândut în întreaga lume în milioane de exemplare şi ecranizat de Steven Spielberg (2005). Cartea a apărut în limba română la Editura Trei, alături de celelalte romane ale lui Marc Levy: În altă viaţă; Te voi revedea; Prietenii mei, iubirile mele; Şapte zile pentru o eternitate; Copiii libertăţii; Prima noapte.

"Hoțul de umbre" este un roman despre copilărie, despre cât de puternice sunt acele lucruri ce țin de ea, în special prima iubire: „O iubire din copilărie este sfântă, nimic nu ți-o poate smulge din inimă. Rămâne acolo, ancorată în străfundurile ființei tale. E de-ajuns ca o amintire s-o elibereze, și ea urcă la suprafață, chiar și cu aripile frânte”. Cum ar fi putut-o uita "Hoțul de umbre" pe Clea? „O femeie care izbutește să-ți scrie «mi-a fost dor de tine», cu un zmeu, nu poate fi niciodată uitată.”
Dar și despre felul în care percepe un copil separarea părinților: „Poate că dragostea e ca o umbră: cineva o calcă și o ia cu sine. Poate că o lumină prea mare e periculoasă pentru dragoste sau, dimpotrivă, fără lumină, umbra dragostei pălește și, până la urmă, piere”.

"– Acum, stai jos, trebuie să vorbim, a spus umbra.
M-am aşezat turceşte pe podea. Umbra a luat aceeaşi poziţie, în faţa mea. Aveam impresia că stătea cu spatele la mine, dar ăsta nu era decât efectul razelor de lună.
– Tu ai o putere foarte rară, trebuie s-o accepţi şi să te foloseşti de ea, chiar dacă te sperie.
– Şi ce să fac cu ea?
– Găseşte, pentru fiecare dintre cei cărora le furi umbra, acea scânteie ce le va lumina viaţa, o frântură din memoria lor ascunsă, asta-i tot ce vrem noi de la tine.
– Noi?
– Noi, umbrele, a şoptit cea căreia îi vorbeam.
Şi dacă adultul de acum l-ar întâlni pe copilul care ai fost cândva..."

Recomand cu drag această carte!
Pe mine m-a convins! Îmi place Marc Levy. 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu