”Angoasa aparţine inevitabil vieţii
noastre. Luând mereu chipuri noi, ea ne însoţeşte de la naştere până la moarte.
Istoria umanităţii lasă mereu să se vadă noi şi noi încercări de a o stăpâni, a
o diminua, a o învinge sau a o lega. În aceste direcţii au făcut eforturi
magia, religia şi ştiinţa. [...] Rămâne o iluzie să credem că putem trăi o
viaţă fără angoasă; ea ţine de existenţa noastră şi este o reflectare a
dependenţelor noastre şi a cunoaşterii condiției noastre de muritori. Putem
numai încerca să dezvoltăm forţe care să i se opună: curajul, încrederea,
cunoaşterea, puterea, speranţa, smerenia, credinţa şi iubirea. Acestea ne pot
ajuta să admitem angoasa, să ne confruntăm cu ea şi să o învingem mereu.
Trebuie să privim cu scepticism acele metode, indiferent de natura lor, care ne
promit că ne eliberează de angoasă; acestea nu sunt pe potriva realităţii
condiţiei umane şi trezesc speranţe iluzorii”- Fritz Riemann
***
Personalităţile schizoide :
-
ereditate sensibilă, senzitivitate psihică, labilitate și fragilitate
-
pentru autoprotecție pune o distanță între sine și mediu
-
îi este necesară distanța pentru a fi la nivelul lumii și vieții
-
distanța îi creează siguranța și protecția de a nu fi înstrăinat, epuizat
de ceilalți
Din cauza unei eredități expansiv-motrice, agresiv-pulsionale, a unei
înclinații sau capacități reduse pentru legături.
Din cauza unor particularități ale sale, copilul dezamăgește de la început așteptările și reprezentările-dorință ale părinților săi, mai ales pe cele ale mamei.
Dacă copilul percepe lumea ca neprimitoare, nedemnă de încredere, goală
sau invazivă și distrugătoare, el se va retrage din această lume, va fi speriat
de ea.
Devine deosebit de important de știut dacă respectivul copil a fost
hrănit la sân sau cu biberonul. În cazul copilului hrănit cu biberonul, pot să
apară de fiecare dată persoane diferite, care se pot comporta foarte diferit cu
copilul, ceea ce are cel puțin efectul de a-i îngreuna dezvoltarea.
În loc să accepte ceea ce îi este oferit cu bună intenție, i se face
frică de a deveni dependent și de a fi obligat să-i fie recunoscător cuiva.
Fundal biografic:
- prea mare distanță, indiferență și disponibilitate
neregulată a persoanelor de relație de la început; lipsa de tandrețe și
apropiere corporală și de înțelegere pentru trebuințele copilului
- lipsa de îndrumare și faptul că a fost lăsat să facă
singur cei mai importanți pași în evoluția sa
- prea puțin contact și trăire comună cu cei de aceeași
vârstă, prea puțină apartenență la grupuri
- insuficiența posibilităților de dezvolatre a laturii afective,
a capacității de a avea încredere
Traumele severe și conflictele pe
care ei nu le pot stăpâni se transformă apoi în simptome somatice. Sunt mai
afectate organele de simț, pielea și respirația, astm, eczeme. Pielea este organul care ne separă de lume.
Ca o protecție împotriva angoasei de apropiere, caută să ajungă la cea mai mare independență posibilă.
Singurătatea și izolarea au efect de potențare a angoasei.
Frica de a înnebuni poate ajunge
la ei la grade insuportabile.
Își pierde din ce în ce mai mult
interesul pentru lume și oameni, un proces care poate fi numit pierdere a obiectului
și pe care el însuși îl descrie adesea ca pe o experiență de sfârșit de lume.
În relația cu religia sunt în cea
mai mare parte sceptici.
Oamenii geniali se dezvoltă uneori
pe un astfel de fundal. Așa se pune în evidență granița, adesea atât de
îngustă, dintre geniu și psihoză.
Părinții și educatorii schizoizi
îi dau copilului prea puțină căldură, ei rămân departe de el, nu pot percepe și
nu pot răspunde adecvat la trebuințele afective ale copilului, adesea
ironizează tot ce este sentimental în el. Copilului îi creează cu ușurință
nesiguranță. Copilul îngheață în preajma lor și este tulburat de reacțiile lor
abrupte.
Schizoizii preferă profesii care
nu îi pun în contact apropiat cu ceilalți.
Personalităţile depresive:
- au angoasa de a deveni un EU de sine stătător
- angoasa de pierdere este cea care domină, în diferitele sale forme:
forma de distanță izolatoare; de despărțire, de lipsă de protecție și
singurătate, de a fi părăsit
- caută cea mai mare apropiere și cea mai puternică legătură posibilă
Pentru depresiv, apropierea înseamnă siguranță și protecție.
Depresivii caută dependența pentru că le promite siguranță, odată cu
dependența crește însă și angoasa de pierdere; reacționează cu
panică chiar la cele mai mici despărțiri.
Conflictele depresivilor se exprimă somatic prin tulburări ale căilor
respiratorii. În situații conflictuale se ajunge cu ușurință la afecțiuni psihosomatice
ale gâtului, polipilor, intestinelor, stomacului, bulimie, anorexie.
Depresivul ajunge de fiecare dată la limita capacității sale de adaptare
și de iertare.
Iubirea, dorința de a iubi și de a fi iubit este pentru depresiv cel mai
important lucru din viață.
Tensiuni, confruntări, conflicte în relații îi activează angoasa de
pierdere.
”Dacă te iubesc, cu ce te
deranjează?”- este o încercare măreață de a evita angoasa de pierdere.
Angoasele și conflictele depresivilor au ceva general valabil: cu cât
iubim mai profund, cu atât mai mult avem de pierdut și viața poate fi plină de
pericole. Depresivul se plânge că oamenii sunt răi, lipsiți de compasiune.
Agresivitatea depresivilor se poate manifesta la început sub formă de milă de sine.
Imaginea mamei, care se constituie în interior, experiența fiecărui
individ cu mama sa, se va reflecta ulterior în atitudinea pe care o va avea
față de el însuși.
Experiențele frustrante timpurii au asupra copilului două consecințe.
În primul rând, el învață prea devreme să se resemneze. Devine inhibat.
Cealaltă consecință a experiențelor timpurii de frustrare este aceea că ele îi
dau copilului sentimentul de a nu merita să fie iubit.
Copilul care a crescut în experiențe de lipsă și frustrare învață prea
devreme să renunțe. Devine un copil cuminte, fără pretenții, timid, adaptat,
foarte comod pentru părinți.
Depresivii pot cu greu să spună NU din cauza angoasei de pierdere și
sentimentelor de culpabilitate pe care le capătă ulterior.
Sunt adeseori oameni religioși, îi atrag cel mai tare ideea de mântuire,
stingerea pasiunilor și iertarea păcatelor. Tind să lase prea multe în seama
diavolului și a bunului Dumnezeu.
Ca părinți și educatori sunt capabili de contact și fac eforturi de a
empatiza cu copilul pentru a-l înțelege.
Pericolul este că îl leagă pe copil prea strâns de ei, din cauza
anxietății lor vitale și angoasei de pierdere; sunt excesiv de îngrijorați și
li se pare greu să îi acorde copilului libertatea.
Profesional, tind mai ales spre activități de îngrijire, materne, de
servire.
Ei pot să aștepte, au răbdare și pot fi alături de cineva.
Personalităţile obsesionale :
-
au tendința de a păstra totul așa cum este
-
schimbările de orice fel le amintesc de caracterul vremelnic
-
când ceva se schimbă, se simte tulburat, neliniștit, chiar înspăimântat.
Va încerca să demonteze, să oprească sau să limiteze schimbările.
-
se vor crampona aprig de opinii, experiențe, atitudini, principii și
obinuințe
-
abordează inevitabil tot ceea ce este nou cu o prejudecată care trebuie
să-i asigure împotriva oricărei surprize
Unii oameni cu trăsături
obsesionale au șifoniere pline de haine, dar le poartă mereu pe aceleași. Li se
rupe inima când trebuie să folosească un lucru nou.
Ar dori să constrângă totul și pe
toți, să fie așa cum cred ei că ar trebui să fie.
Conștient sau înconștient, vor
prea mult să îi prescrie celuilalt felul în care ei vor să îi fie.
Se tem mereu ca totul să nu devină
dintr-odată nesigur, chiar haotic.
Se tem, pe termen lung, că ceea ce
se află în interiorul lor reprimat, refulat sau ceea ce se află în exteriorul
lor și după părerea lor nu ar trebui să se afle acolo.
Se tem de ”primul pas” despre care
își imaginează că, odată realizat, ar declanșa lucruri de neconceput.
Oricât de diferite pot fi
obsesiile de fiecare dată în ultimă instanță dăm peste frica de a îndrăzni,
frica de spontaneitate fără griji.
La obsesionali apar deosebit de
frecvent, ceea ce FREUD numește ACTE RATATE, deoarece aceștia refulează atât de
mult din impulsurile vitale. Trădează ceea ce ei doresc să ascundă.
”Iau sentimentele în mână”,
încearcă să le țină sub control, ei nu pot pune nici o bază pe sentimente, sunt
prea subiective, prea oscilante și trecătoare.
Sunt mai degrabă zgârciți cu
investițiile afective, nu se lasă decât cu greu în voia sentimentelor și nici
pentru partener nu au mai multă înțelegere.
Au un sentiment de
responsabilitate în toate relațiile parteneriale și se țin de hotărârile lor,
odată ce le-au luat. Nu le vine prea ușor să le recunoască partenerilor
drepturi egale.
În crize și confruntări este prea
puțin înțelegător, îi este greu să cedeze, chiar dacă vede că nu are dreptate.
Se cramponează de trecut și îi enumeră partenerului cu date exacte ce anume a
greșit.
Joacă un rol important timpul și
banii, punctualitatea și economia în parteneriat.
Pentru cei cu trăsături
obsesionale grave, lucrul cel mai important este ca partenerul să ”funcționeze”
punctual, exact, fidel, ca o mașină.
Agresivitatea obsesionalilor
servește puterii și puterea servește din nou agresivității.
Viclenia, agresivitatea lașă,
ascunsă, care lovește pe la spate o găsim la oamenii care în copilăria lor au
fost pedepsiți sever pentru manifestările lor de agresivitate.
Dacă angoasa și frica de pedeapsă
sunt foarte puternice va ajunge la somatizare. Tulburări cardiace și
circulatorii, oscilații ale tensiunii arteriale, dureri de cap, migrene,
tulburări de somn.
Tulburarea apare între 2-4 ani,
când copilul se confruntă pentru prima oară cu poruncile și interdicțiile,
intră în conflict cu mediul său, cu dorințele și impulsurile sale.
Dojenire, inhibare, pedepsire sau
reprimare prea timpurie sau prea aspră a impulsurilor vitale, agresive, afective.
Experiența din copilărie, că în
lume totul trebuie făcut într-un mod clar determinat și că multe lucruri pe
care el le-ar fi făcut cu plăcere sunt interzise duc la această tulburare.
Se fac prea dependenți de opinia
publică, de ce spune și nu spune, de ce face și nu face lumea, de convenții.
Obișnuințele sunt premise ale obsesiilor.
Se cramponează de instituții,
reguli și principii.
Au vise sărace, cu caracter incolor.
Sunt înclinați să nu aibă încredere în vise.
Pentru ei moartea este o
necesitate naturală. Își rezolvă la timp moștenirea.
Personalităţile isterice:
-
au tendință pronunțată spre schimbare și libertate,
aprobă tot ce este nou. Sunt amatori de risc, pentru ei viitorul care se află
în fața lor este o mare șansă
-
se tem de limitări și tradiții
-
gândesc numai în termeni finali și sar peste
cauzalitate
-
rezistență scăzută la frustrare, lipsa disponibilității
Fiecare impuls, fiecare dorință
trebuie satisfăcute cât se poate de repede pentru că așteptarea este
insuportabilă.
Logica este și ea o realitate la
fel de neplăcută.
Nu le este conștientă angoasa de
necesitate.
Autoreproșurile sunt transformate
în reproșuri adresate altora.
Iubesc iubirea. Sunt intenși,
pasionali, solicitanți. Sunt oamenii lui ”veni-vidi-vici”. Sunt parteneri plini
de culoare, de viață și de afecțiune, spontani în manifestările lor afective.
Amorurile secrete au pentru ei un farmec deosebit. Le place varietatea.
Isteria se instalează la vârsta de
4-6 ani, când copilul se identifică cu prototipurile preexistente și dobândește
formele primare ale atitudinii viitoare față de propriul sex și față de
celălalt.
Fiul dezamăgit de mamă poate
dezvolta misoginie.
Fiica dezamăgită de tată se răzbună în felul ei pe bărbat.
Fiica dezamăgită de tată se răzbună în felul ei pe bărbat.
Legat de iubire și parteneriat,
principala problemă a istericilor este legată de așteptările lor iluzorii de la
viață, de la iubire, căsătorie și celălalt sex.
Le place să atragă parteneri depresivi.
Forma specifică de agresivitate pe
care o dobândește copilul între 4-6 ani este rivalitatea și concurența.
Autoglorificare, fanfaronadă- sunt forme extreme de agresivitate.
Au o sensibilitate neobișnuit de
mare față de jignirile narcisice.
Le place să atace prin
surprindere. Pentru ei atacul e cea mai bună apărare. Agresivitate lor este
ilogică.
O formă deosebită de agresivitate isterică este intriga.
Persoanele isterice au dus lipsă
de îndrumare și de modele.
Dacă părinții nu sunt în realitate
modele pentru copil, acesta fie se identifică totuși cu ei și cu valorile lor
aparente, fie nu își mai ia părinții în serios, dar se simte apoi complet
părăsit.
Dezvoltările isterice sunt
favorizate și de căsniciile nefericte ale părinților, mai ales pentru copiii
mici.
Părinții nemulțumiți că nu au
realizat în viață ceea ce visaseră pot favoriza dezvoltarea isterică a
copilului dacă îl folosesc pentru a realiza el ceea ce ei nu au realizat.
Problema centrală a istericului
este că nu și-a găsit identitatea.
Religia devine pentru ei o
credință fără obligații, din pragmatism. Țin la reprezentarea unui Dumnezeu în
sensul unui tată bun.
În calitate de părinți și
educatori au o mare putere de sugestie, pot fi convingători și îi pot da copilului senzația că viața este
frumoasă și demnă de a fi trăită. Pot împinge copilul într-un rol pentru a-și
spori imaginea proprie.
Sunt agenți de vînzări excelenți.
Arta, în toate formele ei, este
domeniul preferat al personalităților isterice.
Visele lor sunt colorate și vii.
***
Fritz Riemann (1902-1979) a studiat psihologia şi s-a
format ca psihanalist, devenind unul dintre întemeietorii Institutului pentru
Cercetări Psihologice şi Psihoterapie din München. A activat ca psihoterapeut
şi psihanalist formator. Datorită meritelor sale a fost numit membru de onoare
al Academiei Americane de psihanaliză. «Formele fundamentale ale angoasei» este
cea mai cunoscută carte a sa. Faptul că a ajuns la 36 de ediţii într-o cultură
mare cum este cea cea germană face inutilă orice recomandare.
**
Titlul original: Grundformen der Angst. Eine
tiefenpsychologische Studie, 36. Auflage
Publicată de: Ernst Reinhardt Verlag München, 2003
Limba originală: germană
Traducere de: Roxana Melnicu
Revizuirea traducerii: Vasile Dem. Zamfirescu
Anul apariţiei: 2005, 2013
Editura TREI
Cuprins:
Introducere. Despre natura angoasei şi despre antinomiile vieţii
Angoasa de autodăruire. Personalităţile schizoide
Omul schizoid şi iubirea
Schizoidul şi agresivitatea
Fundalul biografic
Exemple de moduri de viaţă schizoide
Completare
Angoasa de a deveni tu însuţi. Personalităţile depresive
Depresivul şi iubirea
Depresivul şi agresivitatea
Fundalul biografic
Exemple de moduri de existenţă depresive
Consideraţii suplimentare
Angoasa de schimbare. Personalităţile obsesionale
Obsesionalul şi iubirea
Obsesionalul şi agresivitatea
Fundalul biografic
Exemple de modalităţi de trăire obsesionale
Consideraţii suplimentare
Angoasa de necesitate. Personalităţile isterice
Istericul şi iubirea
Istericul şi agresivitatea
Fundal biografic
Exemple de moduri de existenţă isterice
Consideraţii suplimentare
Concluzie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu